ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prim-ministrul Natalia Gavrilița a avut o întrevedere cu delegația Coraportorilor APCE

18:04 | 08.06.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 8 iun. /MOLDPRES/. Prim-ministrul Natalia Gavrilița s-a întâlnit, astăzi, cu Inese Lībiņa-Egnere și Pierre-Alain Fridez, coraportorii Comisiei de monitorizare a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei (APCE). Oficialii au făcut un schimb de opinii privind procesele de consolidare democratică și îmbunătățire a supremației legii, lansate de Guvernul de la Chișinău, relatează MOLDPRES cu referire la Direcţia comunicare și protocol a Executivului. 

Prim-ministrul a vorbit despre măsuri importante în acest sens, printre care reforma procuraturii, a sistemului judiciar și adoptarea așa-numitei Legi pre-vetting, în baza căreia va fi verificată integritatea potențialilor candidați pentru funcția de membru al Consiliul Superior al Magistraturii (CSM) și Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). Totodată, Guvernul a asigurat un echilibru între gestionarea stării de urgență și asigurarea drepturilor omului, de exemplu asigurând participarea Ombudsmanului la ședințele Comisiei pentru Situații Excepționale, și permițând desfășurarea adunărilor.  

La rândul lor, membrii delegației au remarcat că în pofida tuturor crizelor, țara noastră progresează în domeniul consolidării instituțiilor democratice și reformării sectorului justiției. De asemenea, a fost menționat faptul că de la ultima întâlnire din octombrie 2021, Executivul a îndeplinit toate obiectivele discutate și continua implementarea cu succes a agendei de reforme.

Părțile au mai vorbit despre parcursul european al țării noastre, menționând importanța realizării acestuia, inclusiv prin intermediul unei colaborări strânse între Republica Moldova şi Consiliul Europei.

Foto: Guvern

img22004309

img22004309

img22004309

img22004309

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!