ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

USAID va susține crearea a noi programe de licență cu profil digital

10:43 | 09.06.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 9 iun. /MOLDPRES/. Proiectul Tehnologiile Viitorului (FTA), finanțat de Agenţia SUA pentru Dezvoltare Internaţională (USAID) și Suedia, a semnat ieri un acord de parteneriat cu Crunchyroll, companie americană, membră a Sony Group, considerat lider global în video și animație, transmite MOLDPRES.

FTA va colabora cu Crunchyroll pentru dezvoltarea a trei noi programe de licență la universitățile partenere din Moldova: Animație, Game Design și New Media.

Conform estimărilor, piața de gaming va ajunge la 339,95 miliarde de dolari până în 2027 cu 3,2 milioane de utilizatori globali, iar cea de animație până la 642,5 miliarde de dolari până în 2030. Dezvoltarea rapidă a acestor domenii creează oportunități pentru tinerii și profesioniștii din Moldova din sectorul creativ și tehnologie.

“USAID contribuie la pregătirea tinerilor din Republica Moldova pentru profesiile viitorului și la adaptarea economiei moldovenești la noile realități ale sectorului digital”, precizează un comunicat USAID.

În Republica Moldova, industria de animație și dezvoltare a jocurilor video este în creștere, având o valoare de 15 milioane de dolari în 2020, de cinci ori mai mare decât în 2018.

Foto: USAID Moldova

img22004324

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!