ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

14 persoane vor fi judecate pentru escrocherie cu produse cerealiere de peste 7,4 mln lei

10:32 | 10.06.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 10 iun. /MOLDPRES/. Paisprezece persoane vor fi judecate pentru escrocherie cu produse cerealiere. Suspecții ar fi înșelat peste 25 de agenți economici specializați în creșterea culturilor agricole, transmite MOLDPRES.

Potrivit Procuraturii Generale, șase dintre persoane sunt deja condamnate pe alte cauze penale, fiind deținute în Penitenciarul Rezina. Alte trei persoane au fost plasate în arest preventiv, iar cinci sunt cercetate în libertate.

Conform procurorilor, schema a fost pusă în aplicare în vara și toamna anului 2021. Organizatorii contactau reprezentanții companiilor agricole, care se deplasau la agenții economici interesați, unde ridicau produsele agricole, cu angajamentul achitării lor pe parcursul următoarelor zile. Însă, imediat după obținerea mărfurilor, companiile le vindeau altor agenți economici, fără ca să le mai achite producătorilor, astfel aceștia au cauzat părților vătămate o daună în valoare de peste 7,4 mln lei (370 mii de euro).

De asemenea, membrii grupului au primit ștampile falsificate pentru folosirea lor la încheierea tranzacțiilor fictive. Totodată, învinuiții le înmânau vânzătorilor facturi fiscale care confirmau transmiterea mărfurilor către aceștia. Ulterior, învinuiții revindeau marfa la un preț redus, iar banii erau transmiși printr-o rețea de curieri și erau depuși în conturile bancare.

Pentru asigurarea compensării pagubelor provocate de învinuiți, procurorii au solicitat și au obținut aplicarea sechestrelor pe mijloace bănești, bunuri imobile și terenuri pentru construcție, în valoare totală de peste 840 mii lei. Totodată, la 11 agenți economici, deja le-au fost restituite produse cerealiere în valoare de peste 2,7 milioane lei.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!