ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Recurs la istorie: 12 iunie

07:30 | 12.06.2022 Categorie: Societate

12 iunie 816 - A decedat Papa Leon al III-lea.

12 iunie 1772 - A murit, asasinat de indigenii maori din Noua Zeelandă, exploratorul francez Marc-Joseph Marion du Fresne, care a descoperit insulele Marion, Prințul Edward și Crozet.

12 iunie 1776 - Declarația drepturilor Statului Virginia din America de Nord, una dintre primele declarații ale drepturilor omului. A fost adoptată de Convenția din Virginia și inclusă în Constituția acestui stat.

12 iunie 1839 - A avut loc primul meci de baseball din America.

12 iunie 1898 - Generalul Emilio Aguinaldo, liderul naționaliștilor din Filipine, a declarat Independența țării sale față de Spania.

12 iunie 1908 - S-a născut Otto Skorzeny, comandantul comandoului care l-a eliberat la ordinul lui Hitler pe dictatorul italian Benito Mussolini, care se afla în stare de arest pe muntele Gran Sasso.

12 iunie 1915 - S-a născut David Rockefeller, unul dintre cei mai mari bancheri și filantropi din istoria Americii.

12 iunie 1917 - Regele Constantin I al Greciei abdică în urma presiunilor Marii Britanii şi Franţei şi ale adversarilor interni și prim-ministrului Venizelos.

12 iunie 1924 - S-a născut George Bush sr., al 41-lea preşedinte al SUA.

12 iunie 1934 - La Londra au fost inaugurate trecerile de pietoni.

12-13 iunie 1941 – Primul val de deportări din Basarabia şi Nordul Bucovinei în Siberia şi Kazahstan. Potrivit datelor de arhivă, în noaptea de 12-13 iunie 1941, din Basarabia şi din nordul Bucovinei au fost ridicate de la casele lor 29.839 de persoane, dintre care 5.479 au fost arestate şi 24.360 au fost deportate.

12 iunie 1963 - A avut loc, la Teatrul Rivoli din New York, premiera filmului „Cleopatra”, avându-i în rolurile principale pe Elizabeth Taylor, soțul acesteia Richard Burton și pe actorul Rex Harrison.

12 iunie 1964 - Nelson Mandela, militant al luptei împotriva apartheid-ului din Africa de Sud, a fost condamnat la închisoare pe viață sub acuzația de sabotaj.

12 iunie 1990 - Parlamentul Federației Ruse a declarat suveranitatea țării.

12 iunie 1991 - Boris Elțin este ales președinte al Federației Ruse.

12 iunie 1995 - Republicile baltice au semnat acordurile de asociere la UE.

12 iunie 1999 - Trupele KFOR sub mandatul ONU au intrat în Kosovo cu scopul de a stabiliza regiunea, după retragerea armatei iugoslave.

12 iunie 2002 -  Papa Ioan Paul al II-lea a acceptat demisia episcopului american de Lexington (Kentucky), Monseniorul Kendrick Williams, acuzat de pedofilie.

12 iunie 2003 - A murit actorul american Gregory Peck.

12 iunie 2005 - Pugilistul american Mike Tyson, fost campion mondial la categoria grea, a anunţat la finalul meciului pierdut în faţa irlandezului Kevin McBride, că se retrage din activitatea competițională și că aceasta a fost ultima sa luptă.

12 iunie 2018 - Președintele american, Donald Trump, şi liderul nord-coreean Kim Jong Un au semnat un document privind denuclearizarea peninsulei coreene.

12 iunie, anual - Ziua mondială împotriva exploatării prin muncă a copiilor

12 iunie  - Ziua națională a Republicii Filipine.

12 iunie - Ziua națională a Federației Ruse.

img22004386

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!