ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Rusia marchează Ziua Națională

08:40 | 12.06.2022 Categorie: Externe

Chişinău, 12 iun. /MOLDPRES/. Federația Rusă serbează astăzi Ziua Națională, pe 12 iunie 1990 fiind adoptată Declarația privind Suveranitatea țării, notează MOLDPRES.

Această sărbătoare a primit denumirea oficială de Ziua Rusiei în 2002 şi de atunci este marcată în întreaga țară.

Cu o suprafață de 17.125.200 km², ea este cea mai întinsă țară din lume, aproape de două ori mai mare decât teritoriul celei de-a doua țări ca întindere, Canada. Cu toate acestea, Rusia este doar a opta țară din punct de vedere al numărului de locuitori, având o populație de circa 144 milioane de locuitori.

Cea mai mare parte a teritoriului, populației și producției industriale ale Uniunii Sovietice, una dintre cele două superputeri ale lumii, a rămas în Rusia. După prăbușirea URSS, rolul Rusiei pe scena lumii a fost diminuat mult în comparație cu cel al URSS. Pe 27 decembrie 1991, Federația Rusă a preluat locul oficial deținut de Uniunea Sovietică în Consiliul de Securitate al ONU. Rusia este de asemenea membru al CSI, Uniunii Rusia-Belarus, OSCE ș.a.

Exportă produse ale industriei constructoare de mașini (tractoare, automobile, avioane, mașini-unelte, aparataj electrotehnic și electronic), combustibili, metale feroase și neferoase, produse chimice, materiale de construcție, lemn și materiale din lemn, hârtie ș.a. Importă echipamente și utilaje industriale, textile, produse agricole și mărfuri de larg consum.

În 2018, produsul intern brut al Rusiei constituia 4,152 trilioane de dolari SUA, ocupând la acest capitol al șaselea loc în lume, iar pe cap de locuitor - 28 957 de dolari SUA.

Relațiile diplomatice între Republica Moldova și Federația Rusă au fost stabilite la 6 aprilie 1992.

Volumul comerțului exterior al Republicii Moldova cu Federația Rusă în perioada ianuarie-octombrie 2020 a înregistrat valoarea de 651669,99 mii dolari SUA, din care exportul produselor moldovenești a constituit 179019,99 mii dolari SUA, iar importul din Federația Rusă 472650,00 mii dolari SUA. Soldul balanței comerciale înregistrat în perioada ianuarie-octombrie 2020 a fost negativ și a constituit 293630,02 mii dolari SUA. După valoarea volumului schimburilor comerciale înregistrate, Federația Rusă și-a menținut locul 2 printre partenerii comerciali ai Republicii Moldova.

Relaţiile moldo-ruse se bazează pe principiile colaborării reciproce, care sunt stipulate în Tratatul de prietenie şi colaborare între Republica Moldova şi Federaţia Rusă, semnat la Moscova la 19 noiembrie 2001. În preambulul documentului a fost inclusă teza privind parteneriatul strategic între ambele state şi rolul Rusiei ca intermediar şi garant al reglementării politice a problemei transnistrene. 

Pe parcursul anilor au avut loc mai multe vizite oficiale și de lucru la nivel de șefi de state și de guverne, precum și altor autorități publice centrale și locale.

img22004397

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!