ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Autoritățile atestă o fluidizare a traficului la posturile vamale moldo-române

12:53 | 16.06.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 16 iun. /MOLDPRES/. Autoritățile atestă o fluidizare a traficului la posturile vamale moldo-române. La cele mai multe puncte de trecere nu există cozi de camioane ce staționează în așteptare pentru a fi procesate, transmite MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Afacerilor Interne, către ora 11:00, la punctul de trecere Leușeni camioane în rând spre procesare nu sunt, staționează doar șoferii ce se odihnesc. La postul Cahul-Oancea sunt în așteptare 3 camioane, la Giurgiulești-Galați – 8 camioane și la Giurgiulești-Reni – 10 camioane.

Totodată, la punctul de trecere Costești sunt 90 de camioane, numărul mare este din cauză că podul limitează capacitatea maximă de 9,5 tone și lipsesc reprezentanții Agenției Securitate Alimente din România. De asemenea, la Sculeni sunt 120 de camioane, numărul mare ar fi din cauza infrastructurii neprevăzute - culoarele înguste pentru procesarea efectuată de către secția marfară din România.

Autoritățile moldo-române au avut mai multe discuții pentru stabilirea unei serii de acțiuni menite să fluidizeze traficul transfrontalier. Dialogul s-a soldat cu realizarea unui plan de acțiuni, care în prezent este pus în aplicare la punctele de frontieră moldo-române. Acesta prevede sincronizarea acțiunilor dintre autoritățile celor două țări, fapt care a permis micșorarea timpului de așteptare a camioanelor cu marfă de trei ori.

Foto: MAI

img22004527

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!