ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Speakerul Igor Grosu a avut o întrevedere cu delegația Comisiei pentru dezvoltare a Parlamentului European

16:54 | 17.06.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 17 iun. /MOLDPRES/. Președintele Legislativului, Igor Grosu, s-a întâlnit cu membrii delegației Comisiei pentru dezvoltare a Parlamentului European, aflați într-o vizită la Chișinău, transmite MOLDPRES cu referire la Direcția comunicare și relații publice a Parlamentului.

Discuțiile dintre oficiali s-au axat pe procesul de integrare a Republicii Moldova în Uniunea Europeană, consecințele războiului din Ucraina și gestionarea crizei refugiaților.

”Apreciem susținerea pe care Parlamentul European o acordă statului nostru. Noi rămânem ferm atașați proceselor de integrare europeană”, a menționat președintele Parlamentului, Igor Grosu.

De asemenea, speakerul și-a exprimat recunoștința pentru suportul acordat în gestionarea crizei refugiaților. ”De la începutul războiului, peste 474 000 de refugiați au intrat pe teritoriul Republicii Moldova și, în prezent, țara noastră găzduiește în jur de 80 de mii de cetățeni ucraineni, care au fugit din calea războiului. Totodată, suntem și grav afectați din punct de vedere economic și social de acest conflict”, a adăugat șeful Legislativului.

În perioada 15 – 17 iunie, o delegație a Comisiei pentru dezvoltare a Parlamentului European se află într-o vizită de documentare în Republica Moldova.

Foto: Parlament

img22004578

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!