ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Centrului Național Anticorupție

12:08 | 21.06.2022 Categorie: Comunicate

Iulian Rusu, la Bruxelles: vom depune toate eforturile pentru a parcurge pașii propuși de Comisia Europeană în Opinie, în special în partea ce ține de  investigarea cauzelor de corupție și confiscarea averilor obținute ilegal

Chişinău, 21 iun. /MOLDPRES/. ”Vom depune toate eforturile pentru a parcurge pașii, propuși de Comisia Europeană în Opinie, în special în partea ce ține de investigarea cauzelor de corupție, confiscarea averilor obținute ilegal. Vom continua să oferim expertiza anticorupție pentru proiectele de acte normative în eforturile noastre de a preveni ulterioare acte de corupție”. Declarația îi aparține directorului Centrului Național Anticorupție, Iulian Rusu și a fost făcută la Bruxelles, în cadrul unor întrevederi cu oficiali europeni.

Directorul CNA și-a exprimat aprecierea pentru deschiderea fără precedent a colegilor din cadrul instituțiilor UE și a statelor membre. ”Mizăm pe suport în investigarea cauzelor de corupție cu implicarea altor state, inclusiv schimbul de informații, tactici de investigare și sechestrarea activelor aflate în afara țării”. În același context, Iulian Rusu a reiterat importanța istorică a Opiniei Comisiei Europene privind cererea de aderare a Republicii Moldova la UE și a mulțumit pentru susținerea și suportul oferit de Comisia Europeană în parcursul European al Republicii Moldova.

Menționăm că, în aceste zile, directorul CNA participă la vizita de lucru, la Bruxelles, împreună cu Ministrul Justiției Sergiu Litvinenco și Procurorul General Interimar, Dumitru Robu. Mai multe subiecte de actualitate și aspecte ce țin de sectorul justiției și luptă contra corupției au fost discutate în cadrul întrevederilor din 20 iunie cu Luc Devigne, director general adjunct al Serviciului European de Acțiune Externă (EEAS), Olivier Onidi, director general adjunct al Departamentului pentru Migrație și Afaceri Interne (DG HOME), Maciej Popowski, director general al Direcției Generale pentru Vecinătate și Negocieri privind Extindere (DG NEAR) și Didier Reynders, Comisar European pentru Justiție.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!