ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CNAM a transferat aproape 2,5 mln de lei pentru consumabilele utilizate în luna mai

10:37 | 22.06.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 22 iun. /MOLDPRES/. Un copil a beneficiat de implant cohlear, iar 10 pacienți au primit gratuit proteze în luna mai. În acest scop Compania Națională de Asigurări în Medicină a transferat circa 2,5 milioane de lei (123 340 euro), comunică MOLDPRES.

Potrivit CNAM, cel mai scump consumabil acoperit luna trecută de asigurarea medicală obligatorie a fost implantul cohlear – dispozitiv care permite procesarea sunetului și vorbirii pentru persoanele cu pierdere severă a auzului. Acesta a fost implantat unui copil, iar operația a fost efectuată de medicii de la Institutul Mamei și Copilului. Implantul cohlear respectiv a costat în jur de 345 de mii de lei.

Circa 720 de mii au fost virați Institutului de Neurologie și Neurochirurgie pentru consumabile utilizate în cinci cazuri de tratament intervențional al pacienților cu accident vascular cerebral ischemic acut și trei operații în cadrul neuroradiologiei intervenționale.

10 pacienți au beneficiat în luna mai de proteze ale aparatului locomotor, intervenții realizate la Institutul de Medicină Urgentă, Spitalul Clinic de Traumatologie și Ortopedie și Institutul Oncologic. Banii alocați pentru protezele respective au constituit aproape 648 de mii de lei.

Conform sursei citate, în primele cinci luni ale anului curent, din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală au fost transferați peste nouă milioane de lei pentru consumabilele utilizate în cadrul unor intervenții chirurgicale complexe pentru restabilirea funcțiilor diferitelor organe și membre.

img22004675

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!