ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Statele Unite vor cumpăra pentru Ucraina un sistem avansat antirachetă

11:40 | 27.06.2022 Categorie: Externe

Washington, 27 iun. /MOLDPRES/. Pe parcursul acestei săptămâni, Statele Unite  vor anunța achiziționarea unui sistem avansat de apărare antirachetă sol-aer cu rază medie și lungă de acțiune pentru Ucraina, a declarat duminică, pentru Reuters, o sursă familiarizată cu această chestiune, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.

Washingtonul va anunța și alte tipuri de ajutoare pentru Ucraina, inclusiv muniție suplimentară și radare de contra-baterie pentru a răspunde nevoilor exprimate de armata ucraineană.

Recent, SUA au oferit un un nou pachet de ajutor Ucrainei. Luna aceasta, președintele Joe Biden a convenit acordarea unui ajutor militar de 700 de milioane de dolari  Kievului.

Din lot fac parte muniții, radare de contracarare a tirurilor, o serie de radare de supraveghere aeriană, rachete antitanc Javelin suplimentare, precum și arme antiblindate.

Efortul de a vinde Ucrainei patru drone mari ce pot fi dotate cu armament, a fost întrerupt la începutul acestei luni, din cauza îngrijorărilor că echipamentul ar putea crea un risc de securitate pentru Statele Unite dacă ar cădea în mâinile Rusiei.

Foto: profit.ro

img22004785

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!