ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Recurs la istorie: 29 iunie

07:14 | 29.06.2022 Categorie: Societate

29 iunie 120 - O diplomă militară descoperită la Porolissum (azi, satul Moigrad din județul Sălaj) menționează pentru prima dată un guvernator al Daciei Superior, Cn. Minucius Faustinus Sex. Iulius Severus.

29 iunie 1400 - Începutul domniei lui Alexandru cel Bun în Moldova (până 1 ianuarie 1432). A consolidat statul pe plan extern și intern, a aplanat conflictul cu Patriarhia din Constantinopol, care a recunoscut Mitropolia de la Suceava (1401), a înființat episcopiile din Roman și Rădăuți și a clădit mânăstirile Moldovița și Bistrița.

29 iunie 1444 - Bătălia de la Torvioll (parte a Războaielor Otomane din Europa) – Prințul albanez Gjergj Kastrioti Skanderbeg înfrânge o armată invadatoare otomană.

29 iunie 1482 - S-a născut Maria de Aragon, regină a Portugaliei.

29 iunie 1520 - A murit Moctezuma al II-lea, ultimul împărat aztec. A condus Imperiul Aztec din anul 1502 până la moartea sa.

29 iunie 1613 - Teatrul londonez „Globe” arde în timpul unei reprezentații cu piesa lui Shakespeare, Henry al VIII-lea.

29 iunie 1659 - O oaste de cazaci ucraineni, condusă de Ivan Vîhovski, a învins în bătălia de la Konotop o armată rusă condusă de prințul Trubețkoi.

29 iunie 1716 - S-a născut Joseph Stepling, savant germano-ceh.

29 iunie 1793 - S-a născut austriacul Josef Ressel, silvicultor și inventator al elicei.

29 iunie 1798 - S-a născut poetul italian Giacomo Leopardi, unul dintre cei mai importanți poeți ai secolului XIX.

29 iunie 1798 - S-a născut Willibald Alexis, vestit scriitor german.

29 iunie 1858 - S-a născut inginerul George Goethals, unul dintre constructorii Canalului Panama.

29 iunie 1861 - A murit poeta britanică Elizabeth Barrett Browning. A scris versuri de o deosebită sensibilitate dedicate soțului ei, marele poet Robert Browning.

29 iunie 1880 - Franța anexează Tahiti, obligându-l pe regele Pomare al V-lea să-i cedeze suveranitatea asupra țării sale.

29 iunie 1886 - S-a născut Robert Schuman, om politic francez, arhitect al Uniunii Europene.

29 iunie 1900 - S–a născut Antoine-Marie Roger, viconte de Saint-Exupéry, romancier, eseist şi reporter, aviator francez. Este autorul romanelor de succes Micul Prinţ”, “Pământul oamenilor”, “Pilot de război”.

29 iunie 1911 - S-a născut Prințul Bernhard al Olandei.

29 iunie 1941 - Se sfârșește acțiunea trupelor sovietice de măcelărire a prizonierilor în celulele lor sau prin marșuri ale morții, acțiune inițiată în ajunul invaziei naziste în URSS, la 22 iunie. Aproximativ 12.000 de persoane (majoritatea polonezi, ucraineni și evrei) au fost uciși.

29 iunie 1995 - Navele spațiale Atlantis SUA și Mir Rusia s-au unit, formând astfel cel mai mare satelit artificial care a orbitat vreodată în jurul Pământului.

29 iunie 2000 - A murit actorul și regizorul italian de film Vittorio Gassman.

29 iunie 2003 - A murit actrița americană Katharine Hepburn, laureată a patru premii Oscar. Este considerată drept una dintre marile figuri în istoria filmului. Institutul American de Film a clasat-o pe locul I într-un top al celor mai mari actori de film ai secolului al XX-lea.

29 iunie 2006 - Femeile din Kuweit votează pentru prima dată.

29 iunie 2019 - SUA şi Rusia ”încep consultările” cu privire la prelungirea Tratatului START.

29 iunie 2019 - La G20, Trump şi Xi declară un armistițiu în escaladarea diferendului comercial dintre SUA şi China.

29 iunie, anual - Ziua internațională a tropicelor.

29 iunie, anual - Ziua intonațională a Dunării.

img22004832

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!