ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

NATO a invitat Suedia şi Finlanda să adere la Alianţa Nord-Atlantică

16:19 | 29.06.2022 Categorie: Externe

Madrid, 29 iun. /MOLDPRES/. NATO a invitat Suedia şi Finlanda să devină membre ale alianţei militare, potrivit unei declaraţii făcute publice miercuri, la summitul Alianţei Nord-Atlantice de la Madrid, relatează Reuters şi AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

"Am decis astăzi să invităm Finlanda şi Suedia să devină membre ale NATO şi am decis să semnăm protocoalele de aderare", au declarat liderii Alianţei într-o declaraţie comună.

"Aderarea Finlandei şi Suediei va face ca aliaţii să fie mai în siguranţă, NATO mai puternică şi zona euro-atlantică mai sigură", se subliniază în declaraţie, care menţionează că Alianţa a convenit şi asupra unui nou concept strategic.

Comunicatul a descris Rusia drept "cea mai semnificativă şi directă ameninţare pentru aliaţi", o reacţie la relaţia deteriorată masiv cu Rusia după invazia din Ucraina.

Alianţa s-a angajat să continue să ajute Kievul şi a fost de acord cu un pachet de sprijin menit să modernizeze sectorul de apărare al ţării.

În acelaşi timp, NATO a decis să consolideze semnificativ propria apărare şi descurajare.

"Aliaţii s-au angajat să desfăşoare forţe suplimentare robuste gata de luptă pe flancul nostru estic, pentru a mări grupurile de luptă existente la nivel de unităţi de mărimea unor brigăzi, unde şi când va fi necesar, susţinute de întăriri credibile la dispoziţie, echipament prepoziţionat şi elemente sporite de comandă şi control", se mai menţionează în declaraţia comună.

În aceeaşi declaraţie, Alianţa a descris China drept o provocare la interesele, securitatea şi valorile NATO şi drept o ţară care încearcă să submineze regulile bazate pe ordinea internaţională.

Foto: twitter.com

img22004864

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!