ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ambasadorul Turciei își încheie misiunea diplomatică la Chișinău

15:55 | 30.06.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 30 iun. /MOLDPRES/. Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al afacerilor externe și integrării europene a avut o întrevedere de rămas bun cu ambasadorul Turciei la Chișinău, Gürol Sökmensüer, cu prilejul încheierii misiunii sale diplomatice în Republica Moldova, relatează MOLDPRES cu referire la Biroul de presă al MAEIE. 

Vicepremierul moldovean a mulțumit diplomatului turc pentru contribuția personală la dezvoltarea relației bilaterale. Moldova și Turcia au relații politico-diplomatice bune și un dialog intens în cadrul organizațiilor regionale și internaționale. 

„Ne-am referit și la intensificarea schimburilor comerciale și a investițiilor turce în economia țării noastre. Ne dorim împreună cu partenerii din Turcia să extindem cooperarea noastră în sfera diplomației economice, ocazie cu care prin concursul ambasadelor țărilor noastre susținem programele care vizează creșterea volumului de comerț între țările noastre”, a spus Nicu Popescu, șeful diplomației Republicii Moldova. 

La finalul întrevederii, ministrul Nicu Popescu a transmis ambasadorului Gürol Sökmensüer urări de succes în activitatea diplomatică ulterioară.

Foto: MAEIE

img22004901

img22004901

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!