ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Salariile angajaților de la CFM vor fi majorate cu circa 70%, începând cu luna iulie

07:33 | 01.07.2022 Categorie: Economie

Chişinău, 1 iul. /MOLDPRES/. Salariile angajaților Întreprinderii de Stat „Calea Ferată din Moldova” (CFM) vor fi majorate, începând cu luna iulie curent, cu circa 70%, transmite MOLDPRES.

Decizia a fost aprobată de conducerea întreprinderii, în comun cu Agenția Proprietății Publice, și vizează toți angajații CFM.

Totodată, întreprinderea a anunțat că, la data de 31 mai curent, au fost achitate integral restanțele salariale față de lucrătorii CFM, acumulate pe parcursul anilor precedenți.

De asemenea, începând cu 1 iunie anul trecut, salariile curente au început a fi plătite fără întârziere. „Concomitent, au fost stinse și restanțele la salariile neachitate din perioadele precedente. Redresarea situației economico-financiară a întreprinderii a fost posibilă datorită bunei gestionări a activităților operaționale, dar și a acțiunilor de dezvoltare și menținere a infrastructurii”, se menționează într-un comunicat de presă al CFM.  

Ministerul Infrastructurii şi Dezvoltării Regionale a anunțat la începutul lunii iunie curent că, în următorii doi ani, Calea Ferată din Moldova va trece printr-o reformă complexă. Un prim obiectiv este monitorizarea Planului de acțiuni pentru anii 2022-2024 privind activitatea întreprinderii. Printre principalele reforme care urmează a fi implementate în această perioadă se numără: reorganizarea CFM din Întreprindere de Stat în Societate pe Acțiuni și divizarea CFM în două societăți pe acțiuni independente, o unitate responsabilă pentru infrastructura feroviară și cealaltă responsabilă pentru transportul de pasageri și mărfuri.

img22004905

img22004905

img22004905

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!