ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Analogii de insulină și mai multe dispozitive medicale vor fi compensate de stat, începând cu 1 iulie

07:27 | 01.07.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 1 iul. /MOLDPRES/. Toți analogii de insulină și mai multe dispozitive medicale vor fi compensate de stat începând cu ziua de astăzi, transmite MOLDPRES.

Potrivit Ministerului Sănătății, decizia vizează persoanele care urmează tratament în condiţii de ambulatoriu. Acestea vor putea beneficia de analogi de insulină, dispozitive medicale pentru monitorizarea glicemiei, pungi colectoare pentru stome intestinale și urinare, compensate în premieră din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală (AOAM).

Persoanele cu diabet zaharat vor avea acces gratuit în condiţii de ambulatoriu la șapte Denumiri Comune Internaționale (DCI) de analogi de insulină. Acestea au fost incluse în lista de medicamente compensate și vor fi eliberate în baza reţetei. Beneficiarii, atât persoanele asigurate, cât și cele neasigurate, vor putea ridica medicamentul prescris din orice farmacie contractată de CNAM.

Totodată, în premieră, persoanele vor beneficia de dispozitive medicale compensate din fondurile AOAM, în lista aprobată fiind incluse teste și lanțete pentru monitorizarea glicemiei, pungi colectoare pentru stome intestinale și urinare. Dispozitivele vor putea fi ridicate din orice farmacie contractată de CNAM, la prezentarea rețetei. Conform estimărilor, circa 129 de mii de persoane cu diabet zaharat urmează să beneficieze de teste și lanțete pentru monitorizarea glicemiei, iar alte peste două mii – de pungi colectoare pentru stome intestinale și urinare.

La fel, persoanele care primesc îngrijiri paliative în condiții de ambulatoriu vor putea beneficia gratuit de 11 DCI de medicamente, compensate în proporție de 100% din fondurile AOAM. Un alt medicament care este în lista celor integral compensate va fi indicat și în cazul tulburărilor de spectru autist, atât copiilor cu vârsta de peste cinci ani, cât și adulților. 

Conform calculelor, modificările aprobate necesită mijloace financiare în valoare de 104,6 milioane de lei /peste cinci milioane de euro/, dintre care 63,4 milioane pentru acoperirea cheltuielilor destinate dispozitivelor medicale, 38,6 milioane pentru cele privind analogii de insulină, iar alte 2,6 milioane de lei pentru cheltuielile provenite din extinderea listei de medicamente compensate.

Foto: doc.ro 

img22004906

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!