ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Mai multe tipuri de bomboane vor fi retrase din comerț, potrivit ANSA

19:38 | 05.07.2022 Categorie: Economie

Chişinău, 5 iul. /MOLDPRES/. Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a anunţat astăzi retragerea din comerţ a câteva denumiri de bomboane autohtone, neconforme, transmite MOLDPRES.

Potrivit ANSA, s-a depistat prezența substanțelor care pot provoca alergii sau intoleranţă la unele categorii de consumatori în produsele de cofetărie plasate pe piață după cum urmează: Bomboane Gloria caprice (trandafir) - prezența proteinelor din lapte nedeclarate; Bomboane Victorița - prezența proteinelor din lapte nedeclarat; Bomboane Originale - prezența urmelor de proteine din ou nedeclarate.

În conformitate cu legislația, operatorii din domeniul alimentar sunt responsabili de informarea consumatorilor cu privire la produsele alimentare și indicarea pe eticheta produselor a informației privind prezența oricărui ingredient care provoacă alergii sau intoleranţă precum și/sau a informaţiei privind prezenţa posibilă şi neintenţionată a acestora.

„Vă comunicăm că substanțele depistate nu prezintă pericol pentru sănătatea populației cu excepția consumatorilor cu alergii/intoleranțe la proteine din lapte și/sau proteine din ou”, afirmă ANSA.

Conform sursei citate, SA Bucuria a inițiat procedura de retragere de pe piață și rechemare de la consumatori a produselor menționate.

Foto: ANSA

img22005008

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!