ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Serviciul Fiscal va lansa o platformă de discuții cu agenții economici din țară

11:24 | 11.07.2022 Categorie: Economie

Chişinău, 11 iul. /MOLDPRES/. Serviciul Fiscal de Stat (SFS) a anunţat astăzi că lansează o platformă de discuții cu reprezentanții mediului de afaceri din întreaga țară, transmite MOLDPRES.

Potrivit instituţiei, angajații autorității fiscale naționale vor întreprinde săptămânal vizite în teritoriu, în cadrul cărora vor avea întrevederi cu reprezentanții a diverse domenii de activitate din economia națională, precum: agricultura; comerț; comerț electronic; horeca; construcții; energia verde; transport; deținătorii de patentă; persoanele care practică activitate în domeniul justiției etc.

„În cursul acestor evenimente vor fi discutate subiectele de actualitate din domeniul fiscal, problemele întâmpinate de contribuabili și propunerile de soluționare a acestora. Graficul vizitelor va fi anunțat în prealabil prin intermediul tuturor surselor de informare disponibile, astfel încât toate persoanele interesate să beneficieze de această oportunitate de a discuta direct cu reprezentanții autorității fiscale naționale”, indică SFS.

Una din prioritățile autorității fiscale constă în oferirea asistenței și consultației fiscale contribuabililor, în vederea creării condiţiilor favorabile pentru conformarea voluntară la respectarea legislaţiei de către aceștia, precum și aplicarea uniformă a politicii şi reglementărilor în domeniul fiscal.

Foto: SFS

img22005130

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!