ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un hub de securitate internă al Uniunii Europene va fi creat la Chișinău

18:08 | 11.07.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 11 iul. /MOLDPRES/. Un hub de sprijin al Uniunii Europene pentru securitatea internă și managementul frontierelor în Republica Moldova va fi creat la Chișinău. Un acord în acest sens a fost semnat astăzi de Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson și ministrul Afacerilor Interne (MAI), Ana Revenco, în cadrul Consiliului Justiției și Afacerilor Interne al UE ce se desfășoară în Cehia, transmite MOLDPRES.

Obiectivele hub-ului de la Chișinău sunt consolidarea capacităților în aplicarea legii și gestionarea frontierelor prin eficientizarea schimbului de informații, analize și cooperare operațională externă. „Evenimentul de astăzi reprezintă un pas mare pentru liniștea și pacea cetățenilor din întreaga Europă. Împreună fortificăm centura de securitate a Europei la graniță cu războiul”, a declarat Ana Revenco.

„De la invazia ilegală a Ucrainei am lucrat pentru a ne proteja securitatea comună, iar Republica Moldova este un partener important în acest sens. Hub-ul de sprijin al UE pentru securitatea internă și managementul frontierelor în Moldova este un pas mare pentru securitatea noastră comună”, a specificat Comisarul European pentru Afaceri Interne, Ylva Johansson.

Domeniile prioritare de activitate ale hub-ului sunt diminuarea riscurilor și amenințărilor care au fost identificate în comun cu UE. Printre acestea se numără: traficul de droguri, arme și ființe umane, migrația ilegală, traficul cu substanțe radioactive și crimele cibernetice.

Foto: MAI

img22005142

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!