ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

La Soroca a început reabilitarea Muzeului de Istorie și Etnografie

13:47 | 19.07.2022 Categorie: Regiuni

Chişinău, 19 iul. /MOLDPRES/. În municipiul Soroca au demarat lucrările de reabilitare a Muzeului de Istorie și Etnografie, transmite MOLDPRES.

„În decurs de 12 luni, începând cu iulie curent, firma executoare s-a angajat să reabiliteze clădirea Muzeului nominalizat, în conformitate cu prevederile proiectului tehnic, cu detaliile de execuție, precum și cu normativele, standardele și prescripțiile tehnice”, indică Agenţia de Dezvoltare Regională (ADR) Nord.

Renovarea Muzeelor de Istorie și Etnografie din municipiile Soroca și Bălți sunt primele proiecte de reabilitare și modernizare a unor asemenea instituții din nordul Republicii Moldova, finanțate din surse financiare naționale.

Valoarea contractului de antrepriză constituie 8,4 milioane de lei (peste 400 de mii de euro), alocați din Fondul Național pentru Dezvoltare Regională și Locală (FNDRL). Contribuția Consiliului raional Soroca constituie 10% din valoarea contractului de antrepriză. 

În acest an, din sursele FNDRL, ADR Nord implementează în nordul țării două noi proiecte de îmbunătățire a atractivității turistice. Unul dintre acestea este „Valorificarea Patrimoniului istorico-cultural al Regiunii de Dezvoltare Nord prin reabilitarea Muzeului de Istorie și Etnografie din municipiul Soroca”, depus de Consiliul raional în cadrul Apelului de selectare a proiectelor de dezvoltare regională pentru perioada 2021-2023.

Foto: ADR Nord

img22005363

img22005363

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!