ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Istoricul şi omul politic Alexandru Moşanu a fost comemorat la 90 de ani de la naștere

15:48 | 19.07.2022 Categorie: Politică

Chişinău, 19 iul. /MOLDPRES/. Biblioteca Națională a Republicii Moldova, în parteneriat cu Asociația Istoricilor „A. Moșanu”, a organizat astăzi o masă rotundă cu genericul „Istoricul, profesorul și omul politic Alexandru Moșanu” cu expoziție de carte, consacrată împlinirii a 90 de ani de la nașterea profesorului universitar, doctorului habilitat în științe istorice, primul Președinte al Parlamentului Republicii Moldova, primul președinte al Asociației Istoricilor din Republica Moldova, care astăzi îi poartă numele, membru de onoare al Academiei Române, relatează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, Anatol Petrencu, președintele Asociației sus-numite a menționat că profesorul Alexandru Moșanu a fost o personalitate complexă, un bun cercetător al trecutului, un excelent profesor universitar, care a îndrumat tineri cercetători în domeniul istoriei. ”Profesorul Alexandru Moșanu a fost președinte al Parlamentului care a contribuit esențial la proclamarea Independenței R. Moldova, la declararea Tricolorului drept drapel de stat și la organizarea celei de-a treia Adunări Naționale”, a specificat profesorul universitar Anatol Petrencu.

La rândul său, scriitorul, omul politic și fostul deputat Ion Hadârcă a afirmat că profesorul Alexandru Moșanu a fost pentru mișcarea de eliberare și renaștere națională și pentru primul Parlament al R. Moldova un  spiritus rector. ”Om de o rară integritate morală, cu o solidă pregătire academică și cu o capacitate remarcabilă de a rosti cele mai grele și mai complicate adevăruri, lucid, de mare curaj, modest și un spirit patriotic exemplar, profesorul Alexandru Moșanu poate fi considerat nu doar unul dintre fondatorii tânărului stat R. Moldova, prin semnătura personală și prin prezentarea textului Declarației de Independență,  dar poate fi considerat și cofondator al mișcării de eliberare și renaștere națională”, a constatat Ion Hadârcă.

În cadrul evenimentului au mai luau cuvântul directorul instituției gazdă Elena Pintilei, deputatul Mihail Druță, ex-ministrul Culturii Monica Babuc, rectorul Universității de Stat din Moldova, Igor Șarov, istoricii Ion Șișcanu, Gheorghe Negru ș.a.

Alexandru Moșanu s-a născut la data de 19 iulie 1932 în comuna Braniște, județul Bălți, în prezent raionul Râşcani. A studiat la Facultatea de Istorie a Universităţii de Stat din Chişinău. Între 1957 și 1976 a lucrat la Institutul de Istorie al Academiei de Științe din Chișinău. Din 1976 și-a desfășurat activitatea didactică la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Chișinău, unde a deținut funcțiile de șef al Catedrei de istorie universală modernă și contemporană (1980-1990) și decan al Facultății de Istorie (1989-1990). Între 1989 şi 1990 a fost preşedinte al Asociaţiei Istoricilor din Republica Moldova, din 1994 redactor-şef al revistei de istorie şi cultură „Destin românesc”. Activitatea sa de cercetare s-a concretizat în lucrări şi studii privitoare îndeosebi la istoria mişcării muncitoreşti din România de la sfârşitul sec. XIX şi începutul sec. XX. Paralel, a desfășurat o neobosită activitate politică, înscrisă în coordonatele luptei de eliberare naţională. A fost unul dintre fondatorii Frontului Popular, iar după alegerile din 1990 - președinte al Prezidiului Sovietului Suprem al Republicii Moldova, funcție deținută până în 1993.

Între 1990 și 2001 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova, iar la 3 septembrie 1990 a devenit Preşedinte al Legislativului. A avut o contribuție decisivă la elaborarea unor acte legislative privind drapelul R. Moldova și imnul „Deșteaptă-te, române”, primul imn al țării. În 1993 a demisionat din Parlament, devenind preşedintele Congresului Intelectualităţii din Republica Moldova, calitate în care a fost ales deputat. A fost vicepreședinte al Partidului Forțelor Democratice, iar după fuziunea acestei formațiuni cu Partidul Social-Liberal a ocupat funcția de președinte de onoare al acestui partid (până în 2005). Alexandru Moşanu a fost distins cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de Mare Ofițer (2014) și cu Premiul Institutului Cultural Român, pentru promovarea valorilor culturii naţionale româneşti.

S-a stins din viață la 7 decembrie 2017.

img22005371

img22005371

img22005371

img22005371

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!