ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

”Irlanda a fost unul dintre cei mai activi susținători ai aspirațiilor noastre europene”, a declarat Nicu Popescu

16:46 | 20.07.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 20 iul. /MOLDPRES/. Vicepremierul Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene l-a primit pe ministrul Afacerilor Externe și al Apărării al Irlandei, Simon Coveney, vizita căruia se desfășoară într-un context istoric special pentru țara noastră, fiind primul șef al unei diplomații europene care vizitează R. Moldova după obținerea statutului de stat candidat, dar și primul ministru de Externe irlandez care sosește la Chișinău în ultimii 19 ani, comunică MOLDPRES.

Biroul de presă al MAEIE a relatat agenției că în alocuțiunea sa, ministrul Nicu Popescu a subliniat că Irlanda a transmis un puternic mesaj de susținere pentru extinderea UE, fiind unul dintre statele care au sprijinit activ aspirațiile noastre de aderare la UE. 

„Suntem determinați să transformăm în bine țara noastră, să consolidăm democrația și pacea, să îmbunătățim justiția, să eliminăm corupția și să reformăm economia după standardele europene. Toate aceste obiective sunt comune cu partenerii noștri europeni, cu sprijinul instituțiilor și al statelor membre ale Uniunii Europene, inclusiv Irlanda”, a punctat oficialul moldovean. 

De asemenea, vicepremierul Nicu Popescu și-a exprimat încrederea că dezvoltarea europeană a țării și modernizarea la standardele europene vor fortifica instituțiile noastre democratice și vor contribui la consolidarea stabilității în regiune. 

„Rezultatele acestei cooperări sunt vizibile și în solidaritatea demonstrată prin deschiderea și mai generoasă a pieței pentru produsele moldovenești, ceea ce va permite exportul în țările UE al unor cantități mai mari de produse fără achitarea taxelor vamale. Această decizie îi va ajuta pe fermierii noștri să-și vândă produsele la prețuri competitive, generând noi locuri de muncă, sigure și bine plătite, în țara noastră”, a adăugat șeful diplomației Republicii Moldova. 

Întrevederea celor doi miniștri a prilejuit discuții cu referire la situația de securitate regională generată de  războiul Federației Ruse împotriva Ucrainei, evoluțiile din regiunea transnistreană dar și despre criza umanitară fără precedent în desfășurare în regiune. În context, oficialul moldovean a menționat că numărul mare de refugiați găzduiți de țara noastră s-a stabilizat în ultimele săptămâni, dar rămâne în continuare o provocare, iar eforturile autorităților sunt orientate spre oferirea de condiții decente pentru acești oameni nevinovați obligați să fugă din calea războiului. 

De asemenea, interlocutorii s-au referit la ajutorul de care țara noastră are nevoie pentru a întări capacitatea de răspuns a instituțiilor statului precum ordinea publică, consolidarea sistemului de sănătate, dar și reziliența economică și financiară. În acest context a fost remarcată solidaritatea politică dar și importanta susținere financiară generată la cele două conferințe ale donatorilor desfășurate la Berlin (5 aprilie) și București (15 iulie) în cadrul „Platformei de sprijin pentru Republica Moldova” găzduită în comun de către Germania, Franța și România. 

„În contextul acordării Republicii Moldova a statutului de stat candidat la Uniunea Europeană, contăm pe experiența și expertiza irlandeză în mai multe domenii sectoriale - coeziunea economică, socială, agricultură, sănătate, transport, inclusiv pentru consolidarea securității și eficienței energetice a țării noastre”, a spus ministrul Nicu Popescu. 

Șefii celor două diplomații au abordat și aspecte ce țin de dimensiunea bilaterală a dialogului moldo-irlandez, diaspora noastră din Irlanda constituind un puternic liant al prieteniei dintre cele două țări. Astfel, în beneficiul cetățenilor ambelor state, părțile au discutat despre inițierea negocierilor pentru facilitarea regimului de vize în Irlanda, avansarea negocierilor pentru semnarea Acordului privind conversiunea permiselor de conducere, Acordului în domeniul securității sociale, Acordului privind reducerea tarifelor pentru roaming internațional, recunoașterea diplomelor, protecția reciprocă a investițiilor și cooperarea în domeniul turismului. 

Notă: Uniunea Europeană rămâne principalul partener economic al țării noastre. În perioada ianuarie - mai 2022, valoarea exporturilor țării noastre către Uniunea Europeană a constituit peste 1,2 miliarde de dolari SUA, reprezentând 64,4% din totalul exporturilor realizate de către țara noastră.

Foto: MAEIE

img22005411

img22005411

img22005411

img22005411

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!