ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Reabilitarea drumului național Chişinău – Giurgiuleşti va fi finalizată până la 1 noiembrie

10:41 | 21.07.2022 Categorie: Economie

Chişinău, 21 iul. /MOLDPRES/. Lucrările de reabilitare a drumului național M3 Chișinău – Giurgiulești sunt gata în proporție de peste 76%, transmite MOLDPRES.

Conducerea Administraţiei de Stat a Drumurilor (ASD) a întreprins ieri o vizită de lucru în sudul țării, unde a verificat cum derulează lucrările de renovare a 85,5 km ai drumului național M3 Chișinău – Giurgiulești (Sector 1: tronsonul km 96+800 – km 122+800 și Sector 2: tronsonul km 122+800 – km 171+290 și km 179+750 – km 190+750) .

“Reprezentanții antreprenorului LLC Automagistral Pivden au raportat despre progresul lucrărilor în etapa actuală. Aceștia au dat asigurări că va efectua lucrările în termenele contractual stabilite și le va executa integral până la sfârșitul lunii octombrie a anului curent”, indică ASD.

Proiectul este împărţit în două sectoare și prevede reabilitarea sistemului rutier a 54,4 km ai primei secțiuni, ce traversează ieșirea din municipiul Comrat, satele Chirsova, Congaz și Svetlîi din UTA Gagauz-Yeri, Balabanu, Aluatu și Chirilovca din raionul Taraclia, și construcția a 31,1 km de drum nou, ce trece prin localitățile Ciumai din r-nul Taraclia și Burlăceni din r-nul Cahul.

Valoarea proiectului constituie circa 30 de milioane de euro, bani alocați din împrumutul acordat Guvernului Republicii Moldova de către Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare.

Foto: ASD

img22005426

img22005426

img22005426

img22005426

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!