ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Poliția de Frontieră va fi reorganizată, iar serviciile de evidență și de eliberare a permiselor - digitalizate

14:12 | 22.07.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 22 iul. /MOLDPRES/. Poliția de Frontieră va fi reorganizată, iar serviciile de evidență și de eliberare a permiselor - digitalizate. Un proiect de hotărâre în acest sens a fost aprobat astăzi de către Guvern, transmite MOLDPRES.

Potrivit Poliției de Frontieră, reorganizarea instituției are ca scop optimizarea structurii aparatului central, fortificarea capacităților și funcționalității structurilor de profil, precum și asigurarea unui management eficient. De asemenea, vor fi consolidate capacitățile de prevenire și combatere a criminalității transfrontaliere, va crește potențialul de gestionare a sistemului de control al hotarului, iar cheltuielile vor fi optimizate.

Totodată, modificările operate la Sistemul informațional integrat al Poliției de Frontieră au drept scop oferirea cetățenilor unor servicii electronice de calitate și excluderea necesității deținerii asupra lor a permiselor de acces în zona de frontieră, permiselor de activitate în punctele de trecere a frontierei de stat și a celor pentru ambarcațiuni.

Digitalizarea acestor servicii va permite sporirea gradului de accesibilitate a cetățenilor la servicii publice prestate de către Poliția de Frontieră și va exclude necesitatea deținerii asupra lor a permiselor, polițiștii de frontieră având posibilitatea de a verifica existența și valabilitatea acestora în regim on-line.

Foto: Poliția de Frontieră

img22005485

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!