ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Ultima săptămână din iulie va fi caniculară

14:15 | 25.07.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 25 iul. /MOLDPRES/. Serviciul Hidrometeorologic de Stat (SHS) a anunţat pentru ultima săptămână din iulie vreme caniculară, fără precipitaţii, transmite MOLDPRES.

Potrivit meteorologilor, în următoarele zile ţara va fi cuprinsă de arşiţă, iar pe arii extinse temperatura maximă a aerului va atinge 37 de grade Celsius. 

În acest context, medicii atenţionează în special persoanele în vârstă, femeile însărcinate, copiii şi pacienţii cu maladii cardiovasculare şi respiratorii, alergicii să evite expunerea la soare, să opteze pentru haine deschise, de preferat din pânză naturală, să-şi acopere capul şi să aibă grijă de hidratare. 

„Evitaţi deplasările în perioadele de vârf ale caniculei (orele 11.00-18.00). Dacă este necesar să vă deplasaţi în afara locuinţei, este de preferat să o faceţi fie dimineaţa devreme, fie seara. Deplasaţi-vă pe la umbră şi evitaţi pe cât e posibil expunerea în plin soare, folosiţi îmbrăcăminte uşoară, subţire din ţesături naturale în culori deschise precum şi mijloace de protecţie (pălării, umbrele, ochelari de soare). Este bine să aveţi la îndemână lichide (apă)”, indică SHS.

Conform meteorologilor, ploi se aşteaptă începând de joi, 28 iulie, preponderent în regiunile de nord şi centru ale ţării. 

Foto: opiniatimisoarei.ro

img22005538

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!