ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 800 de tineri vor fi încorporați în Armata Națională

08:33 | 27.07.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 27 iul. /MOLDPRES/. Peste opt sute de recruţi vor fi încorporaţi, în perioada 25-28 iulie, pentru îndeplinirea serviciului militar în termen, transmite MOLDPRES.

Potrivit şefului Centrului Gestionare Resurse de Mobilizare și a efectivului Armatei Naționale, colonel Octavian Druţă, vor fi încorporați 830 de recruţi. „Tinerii au trecut expertiza medico-militară, efectuată de către comisiile de specialitate de pe lângă organele administrativ-militare teritoriale, pentru stabilirea aptitudinii tinerilor pentru serviciul obligatoriu”, a precizat Druţă.

După repartizarea în unitățile militare, aceştia vor urma un curs de instruire iniţială la poligoane cu durata de patru săptămâni, după care vor depune jurământul de credinţă Patriei, conform sursei citate.

În perioada 19-20 iulie curent, peste 800 de soldați care au executat serviciul militar în termen timp de 12 luni au fost trecuți în rezervă.

Încorporarea cetăţenilor în serviciul militar se efectuează în conformitate cu Legea cu privire la pregătirea cetăţenilor pentru apărarea Patriei. Serviciul militar în termen în Armata Națională durează 12 luni.

Foto: Ministerul Apărării

img22005587

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!