ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O expoziție despre distincțiile de stat a fost vernisată la un muzeu din capitală

16:19 | 28.07.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 28 iul. /MOLDPRES/. La Muzeul Național de Istorie a Moldovei a fost inaugurată astăzi expoziția cu genericul ” Întru răsplata meritelor… Distincțiile de Stat ale Republicii Moldova la cea de-a 30-a aniversare”, informează MOLDPRES.

Solicitat de agenție, heraldistul de stat, Silviu Tabac, curatorul expoziției, a menționat că la 30 iulie 1992, Parlamentul a adoptat Legea cu privire la distincțiile de stat ale Republicii Moldova, prin care au fost introduse primele decorații proprii ale tânărului stat, implicat într-un război nedrept pentru apărarea independenței politice și integrității teritoriale. Urmând un concept minimalist, determinat și de urgența decorării eroilor luptelor de la Nistru, actul legislativ a prevăzut inițial doar două ordine („Ordinul Republicii” și „Ștefan cel Mare”), patru medalii („Meritul Militar”, „Pentru Vitejie”, „Meritul Civic”, „Mihai Eminescu”) și trei titluri onorifice („Meșter-Faur”, „Maestru al Literaturii”, „Maestru în Artă”). Acestea îl au ca autor și pictor pe maestrul Simion Odainic. Primul lot de distincții a avut ca primă sursă de inspirație stufosul sistem de distincții al URSS, parte a căruia au fost și titlurile onorifice ale RSS Moldovenești. Cea de-a doua sursă, mai ales în ceea ce privește denumirile unor decorații, a constituit-o elegantul sistem al distincțiilor Regatului României. 

Potrivit sursei citate, ulterior, din necesități practice, prin completarea legii, au mai fost instituite alte cinci ordine („Gloria Muncii”, 1994; „Recunoștința Patriei”, 1994; „Ordinul de Onoare”, 2002; „Credință Patriei”, cu trei clase, 2004; „Bogdan Întemeietorul”, 2008), o cruce („Crucea Misiunilor Internaționale”, 2017), o medalie („Nicolae Testemițanu”, 2003) și patru titluri onorifice („Om Emerit”, 1994; „Artist al Poporului”, 2008; „Artist Emerit”, 2008; „Colectiv Artistic Emerit”, 2008). Pe lângă Simion Odainic, la elaborarea conceptului faleristic (faleristica este o știință auxiliară a istoriei care are drept obiect studiul ordinelor, decorațiilor și medaliilor) și artistic al noilor distincții au contribuit și alți membri ai Comisiei Naționale de Heraldică de pe lângă Președintele Republicii Moldova. De asemenea, în trei decenii de existență, au fost instituite și câteva distincții de stat comemorative, în special cu caracter militar.

”Legea distincțiilor de stat din 1992, care rămâne în vigoare până în zilele noastre, a constituit baza domeniului faleristic din Republica Moldova, a determinat direcțiile lui de dezvoltare și a prilejuit expoziția dată. În cadrul ei sunt etalate piese faleristice din fondurile Muzeului Național de Istorie a Moldovei, din colecțiile Cabinetului de Heraldică al Aparatului Președintelui Republicii Moldova, precum și din câteva colecții particulare. Un loc de frunte îl ocupă fotografiile realizate de Oleg Cebotariov, Iurie Foca și Dumitru Goncear”, a mai spus Silviu Tabac

La rândul său, directorul adjunct al instituției gazdă, Livia Sârbu i-a mulțumit lui Silviu Tabac pentru organizarea aceste expoziții importante.

Expoziția va fi deschisă până la 25 august.

img22005654

img22005654

img22005654

img22005654

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!