ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Ministerului Justiției

13:33 | 29.07.2022 Categorie: Comunicate

Asistență psihologică și socială pentru deținuți, înainte și după ce vor ieși din închisoare

Chişinău, 29 iul. /MOLDPRES/. Deținuții, care urmează să fie eliberați din închisoare, vor beneficia de asistență psihologică și socială la etapa de pregătire pentru eliberare, dar și post eliberare. Activitățile vor fi organizate în cadrul proiectului „Libertatea este casa mea! Reintegrarea socială a persoanelor private de libertate”, care a fost lansat astăzi.

Prezentă la evenimentul de lansare, secretara de stat a Ministerului Justiției, Nadejda Burciu, a vorbit despre importanța reintegrării sociale a persoanelor care au ieșit din detenție și angajarea acestora în câmpul muncii. „Ministerul Justiției își propune să eficientizeze mecanismul de interacțiune dintre instituții, pentru o mai bună reintegrare în societate a foștilor deținuți. Pentru a reduce riscul de recidivă sunt necesare intervenții pe mai multe dimensiuni, cum ar fi găsirea unui loc de trai, angajarea în câmpul muncii, restabilirea relațiilor cu familia și comunitatea, dar și schimbarea comportamentului infracțional”, a spus secretara de stat Nadejda Burciu.

Astfel, în următorii trei ani, în cadrul proiectului va fi dezvoltat un pachet de servicii psiho-sociale axat pe creșterea șanselor de reintegrare socială a persoanelor condamnate la o pedeapsă privativă de libertate, care va influența reducerea nivelului de recidivă și creșterea siguranței în comunitate. De asemenea, vor fi desfășurate programe care să corespundă nevoilor deţinuţilor și să consolideze legătura acestora cu familia și comunitatea, iar la nivelul localităților va fi creată o rețea de instituții pentru serviciile de asistență post-eliberare.

Proiectul „Libertatea este casa mea! Reintegrarea socială a persoanelor private de libertate” este implementat de către A.O „IRIS” în parteneriat cu Administrația Națională a Penitenciarelor din Republica Moldova și Grupul Român pentru Apărarea Drepturilor Omului (GRADO) din România, cu susținerea financiară Loteriei cantonului Zürich Elveția.

La eveniment au participat reprezentanți ai Oficiul Avocatului Poporului, Administrației Naționale a Penitenciarelor, Inspectoratului Național de Probațiune, Agenției Naționale pentru Ocuparea Forței de Muncă, dar și reprezentanți ai societății civile și organizațiilor internaționale.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!