ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Primul Festival Internaţional al Pepenelui are loc în Bulgaria

14:07 | 30.07.2022 Categorie: Externe

Sofia, 30 iul. /MOLDPRES/. În perioada 30-31 iulie, un Festival Internaţional al Pepenelui se desfăşoară, în premieră, în satul Florentin din comuna Novo Selo, a anunţat administraţia regiunii bulgare Vidin. Scopul festivalului internaţional este de a păstra şi promova meşteşugurile şi talentele culinare, şi de a reuni producători din Bulgaria şi din străinătate, comunică MOLDPRES cu referire la Agerpres și BTA.

La festival au fost invitate ansambluri din Bulgaria şi România, precum şi producători locali de vin, de pepeni verzi şi galbeni. În cadrul evenimentului vor avea loc plimbări cu barca pe Dunăre, demonstraţii culinare, activităţi în aer liber dedicate copiilor, concursuri culinare, iar pentru iubitorii folclorului se va organiza un club de dans şi un concert la care vor participa ansambluri din regiune. Festivalul se va încheia cu un spectacol de mers cu tălpile goale pe cărbuni încinşi.

Festivalul este organizat de centrul comunitar Probuda-1925, un comitet director şi de guvernatorul regiunii Vidin, Liuben Ivanov.

 

img22005723

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!