ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste două mii de copii au participat la un program estival la Biblioteca Municipală ”B.P. Hasdeu”

14:21 | 01.08.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 1 aug. /MOLDPRES/. Peste 2000 copii, inclusiv refugiați din Ucraina, au participat la cea de-a IV-a ediție a programului estival ”Provocarea verii”, organizată în perioada iunie-iulie de către Biblioteca Municipală ”B.P. Hasdeu” din capitală, cu prilejul împlinirii a 145 de ani de la fondarea instituției, informează MOLDPRES.

Solicitată de agenție, Elena Butucel, director adjunct al instituției, a menționat că genericul ediției din acest an a fost ”Redescoperim biblioteca!”. Acesta a generat interes și a atras spre cele 27 de filiale mai mulți copii, care au avut șansa să descopere oferta Bibliotecii Municipale „B.P. Hasdeu” prin explorări creative ale colecțiilor de carte, ateliere de scriere creativă și creare de cărți electronice, cărți în formă de benzi desenate, rebusuri, precum și animații ludice.

La program au participat copii cu vârsta între 7 și 12 ani. 

”Programul estival „Provocarea verii” este special, pentru că activitățile în cadrul acestuia se axează pe tematica selectată de explorare a bibliotecii. Totodată, un aspect demn de luat în seamă este faptul că copiii au participat la o competiție de lectură  cu genericul ”Turnirul lecturii”, o activitate în care cei mici și-au cronometrat timpul lecturilor în Fișa cronometru. În total, s-au acumulat cca 410 000 minute de lectură”, a mai spus Elena Butucel.

Prima ediție a programului estival ”Provocarea verii” a fost organizată de către Biblioteca Municipală ”B.P. Hasdeu” în anul 2019.

Foto: Biblioteca „B.P. Hasdeu” 

img22005768

img22005768

img22005768

img22005768

img22005768

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!