ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

SUA acordă un nou lot de arme pentru Ucraina

07:18 | 02.08.2022 Categorie: Externe

Washington, 2 aug. /MOLDPRES/. Washingtonul a anunţat luni, 1 august,  că va trimite noi arme forţelor ucrainene care luptă împotriva invaziei ruse, în valoare de 550 milioane de dolari, inclusiv muniţie pentru lansatoarele de rachete care sunt din ce în ce mai importante în luptă, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.

Ajutorul va "include în special mai multă muniţie pentru sistemele Himars", a afirmat în faţa presei un purtător de cuvânt al Casei Albe, John Kirby.

Suma totală a asistenţei militare alocate Ucrainei de la intrarea în funcţie a preşedintelui Joe Biden se ridică la peste 8 miliarde de dolari, a spus oficialul.

În lot sunt incluse de asemenea 75.000 de cartuşe de 155 mm, a precizat Pentagonul într-un comunicat.

"Statele Unite vor continua să lucreze cu aliaţii şi partenerii lor pentru a oferi Ucrainei capacităţi cheie", a subliniat Pentagonul.

Extrem de mobile, sistemele Himars lansează rachete ghidate prin GPS cu o bătaie de 80 de kilometri, permiţând Ucrainei să atingă ţinte ruseşti care nu se aflau în raza de acţiune, notează AFP.

Armamentul greu este decisiv în conflictul din Ucraina, în timp ce armatele ucraineană şi rusă sunt angajate într-un război de uzură al muniţiilor şi stocurile acestora sunt cruciale.

Foto: bbc.com

img22005779

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!