ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Casa Albă consideră că Nancy Pelosi are dreptul să viziteze Taiwanul

09:20 | 02.08.2022 Categorie: Externe

Washington, 2 aug. /MOLDPRES/. Președintele Camerei Reprezentanților din SUA Nancy Pelosi "are dreptul de a vizita Taiwanul", a indicat luni Casa Albă, avertizând că Beijingul, iritat, "pare să se poziţioneze" pentru manevre militare în jurul insulei pe care o revendică, relatează MOLDPRES cu referire la AGERPRES.

Relațiile dintre Statele Unite şi China s-au deteriorat recent pe tema potenţialei vizite a lui Nancy Pelosi, care nu a fost confirmată, dar este anunţată pentru zilele următoare de presa americană.

John Kirby, purtătorul de cuvânt al Casei Albe, a afirmat că preşedintele Camerei Reprezentanţilor "are dreptul de a vizita Taiwanul".

Kirby a insistat că "nu există niciun motiv ca Beijingul să facă din această vizită, care nu derogă de la doctrina americană de lungă durată, o formă de criză".

Purtătorul de cuvânt al Casei Albe a avertizat, de asemenea, că China "(pare) să se poziţioneze pentru a putea face un nou pas în zilele următoare", care ar putea "include provocări militare, precum tiruri de rachete în strâmtoarea Taiwan sau în jurul Taiwanului" ori "importante incursiuni aeriene" în zona de identificare a apărării aeriene a Taiwanului.

Nancy Pelosi, a doua în ordinea protocolară pentru succesiunea preşedintelui american după vicepreşedinte, a început luni la Singapore o serie de vizite în Asia.

Antony Blinken a declarat că preşedintele Camerei "va decide singur dacă va vizita sau nu Taiwanul". El a subliniat că Congresul american este dotat cu o putere independentă, ca şi executivul. "Această decizie îi aparţine", a insistat şeful diplomaţiei SUA.

Statele Unite "nu vor fi intimidate" şi îşi vor continua toate acţiunile în regiunea Asia-Pacific, a specificat Kirby. El a adăugat că poziţia Washingtonului legată de Taiwan nu s-a schimbat.

Washingtonul practică în privinţa Taiwanului o aşa-numită diplomaţie de "ambiguitate strategică", constând în recunoaşterea unui singur guvern chinez, cel de la Beijing, continuând în acelaşi timp să ofere un sprijin decisiv, în special militar, Taipeiului.

"Nimic nu s-a schimbat", a afirmat John Kirby. "Ne opunem oricărei modificări a statu-quo-ului de ambele părţi. Am declarat că nu susţinem independenţa Taiwanului", a reamintit el de la Casa Albă.

Nancy Pelosi călătoreşte cu un avion militar şi Washingtonul îi asigură securitatea, a mai precizat John Kirby.

Foto: politico.com

img22005784

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!