ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Prima navă cu cereale ucrainene a ajuns la Istanbul

07:54 | 03.08.2022 Categorie: Externe

Ankara, 3 aug. /MOLDPRES/. Primul lot autorizat de cereale ucrainene de la începutul războiului, a ajuns marţi seara la Istanbul, relatează MOLDPRES cu referire la Digi24.

Transportul a plecat de la Odesa, în sudul Ucrainei, luni dimineaţa, cu 26.000 de tone de porumb cu destinaţia Liban, Razoni, un cargo sub pavilionul Sierra-Leone, urmează să fie inspectat miercuri de o echipă internaţională la intrarea în Bosfor, a precizat Ministerul turc al Apărării.

În pofida prognozelor pesimiste privind perspective reluării exporturilor de cereale, s-a produs primul export autorizat în virtutea acordului semnat pe 22 iulie la Istanbul între Ucraina şi Rusia, datorită unei medieri a Turciei şi sub egida ONU, pentru a debloca porturile ucrainene şi a uşura presiunea asupra piețelor agricole.

Moscova a solicitat o inspecție care voia să se asigure de natura încărcăturii. Această inspecție va fi „efectuată de o delegaţie formată din reprezentanţi turci, ruşi, ucraineni şi ai ONU, apoi Rezoni îşi va continua drumul”, a declarat miercuri presei amiralul turc Ozcab Altunbulak, şeful Centrului de coordonare comun (CCC), care supervizează operaţiunile.

Foto: telegram

img22005812

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!