ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 30 de asistenți parentali din capitală vor primi un ajutor material în sumă de 1000 de lei

14:42 | 04.08.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 4 aug. /MOLDPRES/. Peste 30 de asistenți parentali din capitală vor primi un ajutor material în sumă de 1000 de lei. Decizia a fost luată ieri de Comisia municipală de stabilire și acordare a ajutorului material, transmite MOLDPRES.

Potrivit Primăriei municipiului Chișinău, specialiștii îngrijesc de copiii din plasament 24 din 24 de ore, 7 zile pe săptămână, dar, conform cadrului legal, sunt remunerați doar pentru 5 zile de lucru.

Totodată, Comisia a dispus ca trei copii, plasați în Serviciul de asistență parentală profesionistă, să beneficieze de sprijin financiar în mărime de 5000 lei, în vederea pregătirii acestora pentru noul an școlar.

De asemenea, cinci persoane din familii cu venituri mici, care suferă de boli grave, vor beneficia de ajutoare materiale în sumă de 95 de mii de lei pentru efectuarea tratamentelor chirurgicale costisitoare.

Primăria capitalei va acorda și un ajutor unic de 500 de lei pentru 76 de donatori activi de sânge, care sunt membri ai Asociației Donatorilor din Republica Moldova.

Pentru realizarea acestor acțiuni din bugetul municipal au fost alocate 180 mii de lei (circa 9000 de euro).

img22005873

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!