ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Comunicat de presă al Băncii Naționale a Moldovei

18:17 | 04.08.2022 Categorie: Comunicate

BNM anticipează că în condițiile actuale perioada de înăsprire a politicii monetare s-ar putea finaliza

Chişinău, 4 aug. /MOLDPRES/. Comitetul executiv al Băncii Naționale a Moldovei (BNM) a luat măsuri de politică monetară pentru a stăpâni inflația și, ca urmare, a se reveni la o creștere economică. Astfel, în ședința de astăzi, cu vot unanim, s-a decis majorarea ratei de bază aplicată la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt până la 21,50 la sută anual. De asemenea, se măresc ratele de dobândă la creditele și depozitele overnight: până la 23,50  la sută și, respectiv, 19,50 la sută anual.

Totodată, au fost majorate și normele rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în lei moldovenești și în valută neconvertibilă. Astfel, începând cu perioada de aplicare a rezervelor obligatorii în lei moldovenești 16 august 2022 – 15 septembrie 2022,  acestea au fost stabilite în mărime de 37,0 la sută din baza de calcul, iar începând cu perioada de aplicare 16 septembrie 2022 – 15 octombrie 2022, la nivelul de 40,0 la sută din baza de calcul.

În același timp, se majorează norma rezervelor obligatorii din mijloacele atrase în valută liber convertibilă. Așadar, începând cu perioada de aplicare 16 august 2022 – 15 septembrie 2022, acestea au fost stabilite la nivelul de 42,0 la sută din baza de calcul, iar începând cu perioada de aplicare 16 septembrie 2022 – 15 octombrie 2022, la nivelul de 45,0 la sută.

Hotărârea va stimula economisirea în defavoarea consumului și intermedierea financiară în moneda națională, va echilibra balanța comercială și va ancora așteptările inflaționiste. Totodată, măsurile de politică monetară adoptate vor susține descreșterea indicelui preturilor de consum începând cu trimestrul IV.

În acest context, există o probabilitate înaltă că măsurile adoptate  vor finaliza faza de înăsprire a politicii monetare dacă nu vor apărea șocuri majore neanticipate în perioada imediat următoare. Odată ce proiecțiile viitoare vor contura premise fundamentate pentru relaxarea politicii monetare, BNM va adopta măsurile necesare pentru  a readuce inflația în proximitatea țintei de 5,0 la sută.

BNM va monitoriza în continuare procesul inflaționist, evaluând riscurile și incertitudinile asociate și va veni cu măsurile corespunzătoare.

În cadrul ședinței de astăzi, a fost aprobat cu vot unanim și Raportul asupra inflației, august 2022 care urmează să fie publicat săptămâna viitoare.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!