ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

CEC a aprobat programul de organizare a alegerilor locale noi

09:47 | 05.08.2022 Categorie: Politică

Chişinău, 5 aug. /MOLDPRES/. Programul calendaristic pentru organizarea și desfășurarea alegerilor locale noi din 16 octombrie 2022, a fost aprobat de Comisia Electorală Centrală, comunică MOLDPRES.

Documentul stabilește acțiunile ce urmează a fi întreprinse pentru organizarea alegerilor locale noi, termenele de realizare a acestora, precum și responsabilii de fiecare acțiune, pornind de la competențele principalilor subiecți implicați în procesul electoral. Acesta urmează să fie transmis, spre informare şi realizare, în limita competențelor, partidelor politice, autorităților publice locale, precum şi organelor electorale, după constituirea lor.

Astfel, perioada electorală pentru alegerile locale noi începe din 8 august 2022.

La 16 octombrie 2022, vor avea loc alegeri locale noi în trei localități din țară: satul Sălcuța, raionul Căușeni; comuna Ialpujeni, raionul Cimișlia și comuna Braniște, raionul Râșcani.

Foto simbol

img22005899

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!