ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Israelul a confirmat intrarea în vigoare a unui armistiţiu cu gruparea Jihadul Islamic

07:30 | 08.08.2022 Categorie: Externe

Tel Aviv, 8 aug. /MOLDPRES/. Israelul a confirmat duminică intrarea în vigoare a unui armistiţiu cu gruparea palestiniană Jihadul Islamic la ora locală 23:30, în a treia zi a ostilităţilor soldate cu zeci de morţi în Fâşia Gaza, transmite AFP, preluat de AGERPRES și MOLDPRES.

Biroul premierului Yair Lapid a declarat că "poate confirma că încetarea focului va intra în vigoare în această seară, la 23:30"."Dacă încetarea focului este încălcată, statul Israel îşi rezervă dreptul de a răspunde ferm", a adăugat prim-ministrul israelian într-un comunicat în care mulţumeşte Egiptului pentru eforturile de a media criza.

Anterior, un oficial al serviciului egiptean de securitate declarase, sub protecţia anonimatului, că "Egiptul face apel la toate părţile pentru o încetare a focului începând de duminică, ora 23:30, ora locală" în Fâşia Gaza, între Israel şi gruparea armată palestiniană Jihadul Islamic.

Imediat după, Jihadul Islamic a informat, într-un comunicat, că va "înceta ostilităţile" din acel moment, în conformitate cu apelul egiptean, dar "a subliniat dreptul său de a răspunde oricărei (noi) agresiuni" israeliene. 

Foto: timesofisrael.com

img22005941

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!