ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Economia națională a înregistrat mai multe progrese în ultimul an

11:00 | 09.08.2022 Categorie: Economie

Chişinău, 9 aug. /MOLDPRES/. În ultimul an, Republica Moldova s-a confruntat cu cel mai mare număr de crize suprapuse de la independență, însă în pofida acestor provocări și dificultăți, economia națională a înregistrat mai multe progrese, conform ministrului Economiei, Sergiu Gaibu, care a prezentat ieri raportul realizărilor instituţiei, la un an de mandat, transmite MOLDPRES.

Potrivit oficialului, anul 2021 s-a încheiat cu o creștere de 13.9%, iar primul trimestru al anului 2022, în pofida șocurilor externe, a înregistrat o creștere în termeni reali de 1.1% față de aceeași perioadă a anului 2021.

„Industria, după diminuarea de -10.4% din luna aprilie, a înregistrat o creștere de 13.2% în luna mai, astfel generând o creștere de 2.6% pentru primele 5 luni ale anului curent. De asemenea, cifra de afaceri în sectorul transporturilor a crescut cu 39.6% pentru primele 5 luni ale acestui an. Transportul feroviar a crescut cu aproape 50%, cel naval de 2.5 ori, transportul auto cu +42.3%. Volumul investițiilor în active imobilizate a crescut cu 12.6%, însumând circa 4.9 mlrd de lei în trimestrul I al anului curent, creșterea cea mai mare fiind înregistrată în construcții inginerești + 51.2%, clădiri nerezidențiale +18,7&%, mașini și utilaje +2,7%”, a relevat Sergiu Gaibu. 

În același timp, Ministerul Economiei a inițiat o serie de reforme structurale, cele mai importante fiind Organizaţia pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului, precum şi reorganizarea Agenției pentru Protecția Consumatorilor și Supravegherea Pieței în Inspectoratul de Stat pentru Supravegherea Produselor Nealimentare și Protecția Consumatorilor.

Conform sursei citate, pentru perioada următoare, Ministerul Economiei își propune să continue promovarea mai multor proiecte printre care: Proiectele „easy business”; Crearea Fondului de Accelerare și Dezvoltare a Economiei Sustenabile (FADES); finalizarea promovării pachetului de digitalizare e-comerț; finalizarea promovării pachetului de optimizare a parcului IT; Crearea parcului pentru servicii de afaceri internaționale (BPO); Elaborarea strategiei de diplomație economică; Elaborarea și promovarea Programului Național de Dezvoltare a Economiei Digitale; Reformarea infrastructurii calității și îmbunătățirea rețelei de laboratoare naționale; Elaborarea și promovarea Programului Național de Dezvoltare Industrială; Diminuarea taxelor vamale la importul unor materii prime utilizate în producția națională.

Guvernul condus de Natalia Gavriliţa şi-a început mandatul la 6 august 2021, când a depus jurământul.

img22005991

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!