ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șeful statului a invitat copiii să realizeze lucrări scrise și de desen cu ocazia Zilei Independenței

15:58 | 11.08.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 11 aug. /MOLDPRES/. Șeful statului, Maia Sandu, a invitat astăzi copiii să realizeze lucrări scrise și de desen cu ocazia Zilei Independenței, marcată pe 27 august, transmite MOLDPRES.

Oficialul a subliniat că inițiativa este organizată în contextul sărbătorilor naționale din luna august. „În curând vom marca Ziua Independenței, când vom celebra împreună țara noastră. Viața în Moldova este așa cum o facem împreună! Astfel, cu această ocazie, îi invit pe copii să-mi scrie cum văd ei Republica Moldova. Ce înseamnă, pentru voi, să trăiți în Moldova? Cum vreți să arate viitorul în Republica Moldova?”, a scris Maia Sandu pe o rețea de socializare.

Totodată, președintele a invitat copiii să răspundă la câteva întrebări despre țara noastră. „Desenați cum vedeți Moldova sau scrieți răspunsurile voastre la întrebările: Ce înseamnă pentru tine acasă? De ce îți place Republica Moldova? Ce înseamnă să fii om liber? Cum înțelegi tu democrația?”, a specificat Maia Sandu.

Scrisorile și desenele pot fi expediate pe adresa: bd. Ștefan cel Mare și Sfânt 154, Președinția Republicii Moldova, MD-2073 Chișinău, sau pe adresa electronică - [email protected], până pe data de 25 august curent.

Foto: Președinție

img22006064

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!