ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Cavoul familiilor Macri-Donici va fi restaurat cu sprijinul Uniunii Europene

12:13 | 16.08.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 16 aug. /MOLDPRES/. Lucrările de conservare și restaurare de la cavoul familiilor Macri-Donici din satul Dubăsarii Vechi, raionul Criuleni, sunt în plină desfășurare, a anunţat astăzi Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare (PNUD), transmite MOLDPRES.

Restaurarea a fost lansată grație Programului Uniunii Europene „Măsuri de Promovare a Încrederii” (EU CBM), implementat de PNUD. Cavoul este unul din cele 10 obiective cultural-istorice de pe ambele maluri ale Nistrului, selectate pentru restaurare și conservare, în cadrul componentei patrimoniu cultural al programului EU CBM. Aflat în curtea bisericii „Sf. Arhanghel Mihail” din Dubăsarii Vechi, cavoul familiei Macri-Donici a fost proiectat de arhitectul Alexandru Bernardazzi și realizat în marmură și granit de meșterul A. Tuzini din Odesa, în perioada anilor 1882-1883, lucru confirmat și de semnătura arhitectului pe unul dintre pereții laterali ai cavoului.

„Provocarea cea mare pentru echipa antrenată în procesul de restaurare este să păstreze autenticitatea monumentului și să-i redea toată splendoarea de altădată. În timpul lucrărilor de restaurare, în unul dintre pereții interiori ai cavoului au fost descoperite două morminte. Se presupune că unul dintre acestea ar aparține Limoniei Donici, soția lui Nicolae Donici. Pentru a confirma și documenta cele descoperite, a fost chemată o echipă de arheologi. Pentru restabilirea exactă a celor două morminte nou descoperite, urmează să fie lansat un apel pentru colectarea de fonduri”, indică PNUD.

„Noi credeam că aceste două morminte au fost distruse în perioada anilor 1960-1961. Vom încerca să găsim soluții financiare, pentru ca echipa de arheologi să poată studia cui aparțin cele două sicrie executate în aramă. Ceea ce s-a descoperit acum este ceva unic pentru țara noastră”, afirmă Teodor Pelin, parohul bisericii „Sf. Arhanghel Mihail” din Dubăsarii Vechi.

Cavoul Macri-Donici poate prezenta interes pentru cei care fie vor să descopere lucrările arhitectului Bernardazzi, fie vor să afle mai multe despre viața astronomului Nicolae Donici. În Dubăsarii Vechi sunt două monumente istorice introduse în registrul de stat: biserica și cavoul. Acestea urmează să fie parte a traseului turistic din regiune, unde mai pot fi vizitate conacul în care a locuit astronomul Nicolae Donici și dumbrava de stejari seculari.

Nicolae Donici s-a născut la 13/25 septembrie 1874 la Chișinău. A fost fiul familiei nobililor Nicolae A. Donici și Limonia Macri, strănepotul fabulistului Alexandru Donici și stră-strănepotul legislatorului Andronache Donici, rudă a generalului Matei Donici și a scriitorului Leon Donici (Dobronravov) (pe linie maternă). A învățat la liceul Richelieu din Odesa (promoția 1893) și la Universitatea din același oraș. După absolvirea cu distincție a universității în 1897 a plecat la Sankt Petersburg unde și-a început cariera științifică sub conducerea astronomului rus academicianul F.A. Bredihin.

În anul 1908 a construit un observator astronomic propriu la Dubăsarii Vechi. Era al șaptelea observator din Europa cu spectroheliograf și singurul din Europa Orientală. Între anii 1918 -1944 a locuit și lucrat la Dubăsarii Vechi și București. Din 1944 a locuit în Franța. A lucrat la Meudon și Nisa. S-a stins din viață la Puget-Théniers, o comună situată la cca 55 km de Nisa, într-un azil de bătrâni, în anul 1960.

Cercetările astronomice ale lui Nicolae Donici se referă la astronomia Soarelui, cromosferei, planetelor, luminii zodiacale. A stabilit că planeta Mercur nu are atmosferă, pe baza studierii trecerii planetei peste discul Soarelui, a observat și fotografiat cometa Halley în anul trecerii acesteia la periheliu (1910), a cercetat planeta Saturn. 

A fost membru al Uniunii internaționale pentru studiul Soarelui din 1907 din partea Rusiei, al Uniunii Astronomice Internaționale (din 1922), al societăților astronomice din Rusia (până la 1917), Germania și Franța. A fost membru al comitetului astronomic român, membru de onoare al Academiei Române și doctor honoris causa al universității din Coimbra, Portugalia, al cărui membru era din 1912. Autor a cel puțin 77 de publicații științifice scrise aproape toate în limba franceză, dar are și puține articole în română, rusă și germană.

Foto: PNUD

img22006165

img22006165

img22006165

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!