ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Administratorul și contabila unei companii din capitală vor ajunge pe banca acuzaților

14:15 | 16.08.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 16 aug. /MOLDPRES/. Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) a anunțat astăzi că a trimis în judecată dosarul în care este vizat administratorul și contabila unei companii din Chișinău, cercetați pentru fals în documente și delapidarea companiei cu circa 10,9 milioane de lei /peste 550 mii de euro/, comunică MOLDPRES.

Potrivit PCCOCS, schema infracțională a fost documentată timp de jumătate de an de către ofițerii Inspectoratului Național de Investigații. Administratorul  companiei cu suportul contabilei a intrat în posesia unei încăperi, deținute de companie. În acest scop, inculpatul a convins alte două persoane să se alăture companiei în calitate de asociați, contra sumei de 100.000 euro fiecare.

Ulterior, cei doi au falsificat într-un șir de documente interne semnăturile asociaților companiei fondate în 2015, prin care administratorul ar fi fost împuternicit să vândă încăperea cumpărată de către compania administrată, la un preț cu 60% mai mare.

În iunie 2022, administratorul cu vârsta de peste 40 de ani a fost reținut, iar la solicitarea procurorilor PCCOCS, a fost plasat în arest preventiv.

Potrivit legii, delapidarea averii străine se pedepsește cu închisoare de la 8 la 15 ani.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!