ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Refugiații. Martori oculari ai războiului din Ucraina (partea III)

12:19 | 17.08.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 17 aug. /MOLDPRES/. Războiul din Ucraina, care a început pe 24 februarie, nu a cruțat pe nimeni. Oamenii erau atât de mici în fața rachetelor rusești ce zburau deasupra orașelor, caselor și pământului pe care era pace. Femeile, în brațe cu copiii, și-au lăsat în urmă bărbații și viața, care nu va mai fi la fel. Bătrânii, care au acceptat să plece, și-au lăsat acasă amintirile, iar profesorii - elevii și clasele în care nu se mai aud vocile copiilor, ci exploziile rachetelor.

Elena Vasilevskaia, în vârstă de 39 de ani, este profesoară de clasele primare într-un liceu din Odesa. În dimineața zilei de 24 februarie, la fel ca și mii de ucraineni, femeia s-a trezit din cauza exploziilor puternice ce zdruncinau casele, iar geamurile erau făcute cioburi.

„Soțul mi-a spus imediat că a început războiul, că rușii trag în noi. Eu eram blocată, nu realizam nimic. Am înțeles ce se întâmplă doar atunci când, concomitent, 30 de părinți mi-au transmis mesaje în care mi-au scris – Nu vom aduce astăzi și în următoarele zile copiii la școală. În acel moment parcă totul s-a oprit. M-am ridicat în picioare și i-am spus soțului că vreau să plec azi la școală, să văd ce se întâmplă, eram agitată, panicată. El însă mi-a spus că pentru siguranța mea și a copiilor trebuie să rămânem acasă”, a povestit Elena Vasilevskaia.

Femeia, împreună cu soțul său, au două fete în vârstă de 14 și 17 ani. Aceasta povestește că următoarele zile au fost extrem de dificile, în special pentru copii. Zece zile după începerea războiului le-au petrecut în coridorul blocului. „Fetele nu aveau curajul să stea în apartament, se temeau de o eventuală explozie, mereu ne chemau să ieșim din locuință, erau foarte speriate și panicate. Atunci am înțeles că așa nu mai pot continua lucrurile și, pentru liniștea și siguranța copiilor, am decis să plecăm. Însă nu știam unde, spre cine... Am ales Republica Moldova pentru a fi mai aproape de casă și de cei dragi, care au rămas în țară”, a  afirmat Elena.

În scurt timp și-au adunat cele mai importante lucruri, nu știau pentru cât timp își părăsesc casa, dar sperau că acest calvar se va termina în câteva zile sau săptămâni. La frontiera cu Republica Moldova le-a adus fratele femeii, după care au urmat 2 km de drum mers pe jos, parcurs parcă în fugă. Frontiera au traversat-o pe 4 martie, însă după hotar nu cunoșteau pe nimeni, au urmat câteva ore de incertitudine. Întâmplător, familia s-a întâlnit cu o concetățeană, care i-a ajutat să ajungă la un centru de plasament din raionul Orhei. Au urmat multe zile de rugăciuni comune, rugăciunile ucrainenilor ce duc în suflete dorul casei și încă mai primesc mesaje de la cei dragi în care sunt anunțate numărul rachetelor căzute peste pământul lor.

Despărțirea a fost grea, de aceea femeia, împreună cu cele două fete, la 25 mai s-au întors acasă, în Ucraina. „Situația s-a repetat, fetele nu puteau face față stresului, întrucât sirenele se auzeau tot mai des. Mereu ne spuneau să mergem în coridorul blocului, erau foarte neliniștite, inhibate, iar în ochii lor se vedea atâta frică! De aceea, peste o lună am decis să revenim în Republica Moldova, de dragul lor. Acasă a rămas soțul, fratele și multe alte rude ce continue să trăiască în stare de alertă”, a mărturisit Elena Vasilevskaia.

Femeia spune că, timp de 8 ani până la începerea războiului, situația era tensionată. „Totul s-a soldat cu faptul că agresorul Putin a atacat, nimeni nu s-a așteptat la un astfel de scenariu. Cred că trebuiau duse tratative până la ultima condiție, dar nu s-a dorit asta. E mai simplu să tragi în casele civililor și să distrugi o țară. Președintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, este susținut activ de cetățeni, nimeni nu îl învinuiește că ar fi acționat incorect într-o anumită situație. A cerut ajutorul întregii lumi din primele clipe de la izbucnirea războiului, dar totul este foarte complicat, atâtea vieți și familii distruse”, a spus femeia.

Speranța că războiul poate sfârși azi, mâine sau peste câteva săptămâni deja nu este la fel de puternică. Să se revină la viața de altădată devine din ce în ce mai greu. Atât femeia, cât și fiicele sale, așteaptă zilnic vești bune, veștile ce le-ar bătători drumul spre casă. Acestea zic că, după jumătate de an de război, și-ar dori lucrurile să se mai potolească, ca să nu zboare rachetele, să se culce și să se trezească în liniște și siguranță. Profesoara de la Odesa visează să-și reunească elevii în aceeași clasă, în aceleași bănci. Lecțiile să nu fie perturbate de sirene sau de sunetele puternice ale exploziilor, să se audă doar clopoțelul, care altădată îi aduna, atât de fericiți și atât de dornici de a cunoaște.

(Va urma)

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!