ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O femeie din Râșcani a fost condamnată la 10 ani închisoare pentru omorul soțului

14:11 | 17.08.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 17 aug. /MOLDPRES/. O femeie din Râșcani a fost condamnată la 10 ani de închisoare pentru omorul soțului, având drept complice amantul, comunică MOLDPRES

Potrivit PCCOCS, femeia și-a recunoscut vinovăția pentru crima comisă în 2008, la domiciliul familiei dintr-un sat din Râșcani. Între cei doi soți s-a iscat o ceartă, iar femeia și-a chemat amantul, care l-a lovit pe bărbat cu un par în cap.

După decesul victimei, cei doi l-au urcat într-o roabă și l-au îngropat pe malul unui râu din sat. Femeia a omis să anunțe autoritățile, iar atunci când rudele au alertat oamenii legii despre lipsa acestuia de acasă, aceasta le-a declarat că soțul ar fi fost răpit. Ulterior, aceasta a părăsit localitatea și s-a ascuns de oamenii legii, dar a fost reținută.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!