ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Șapte localități din raionul Strășeni vor fi conectate la sistem de canalizare

12:27 | 19.08.2022 Categorie: Regiuni

Chişinău, 19 aug. /MOLDPRES/. Directorul Agenţiei de Dezvoltare Regională (ADR) Centru, Pavel Trofin, președintele raionului Strășeni, Viorel Jardan, și reprezentantul antreprenorului selectat au semnat ieri un contract pentru dezvoltarea sistemului de canalizare în şapte localităţi din raion, transmite MOLDPRES.

„Contractul, în valoare de peste 2,53 milioane de lei (circa 125  mii de euro), prevede servicii de elaborare a studiului de fezabilitate pentru raionul Strășeni în documentația proiectului regional de construcţie a sistemului de canalizare pentru şapte localități și conectarea lor la stația de pompare/epurare din raionul Strășeni”, indică ADR Centru.

Conform sursei citate, obiectul studiului prevede proiectarea rețelei magistrale de evacuare a apei uzate, inclusiv calculul hidraulic al rețelelor proiectate. Lungimea aproximativă a magistralei a fost estimată la 27,6 km și 14 km de canalizare gravitațională. „Acest proiect are drept obiectiv principal asigurarea locuitorilor raionului Strășeni cu sistem de canalizare prin extinderea serviciului de sanitație existent în şapte localități”, explică ADR Centru.

Studiul de fezabilitate si Documentația de proiect urmează să fie predate în termen de şapte luni de la semnarea contractului, conform metodologiei și graficul elaborat de către antreprenor. 

Foto: ADR Centru

img22006258

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!