ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Președintele Maia Sandu a participat la deschiderea Forumului European de la Alpbach

10:13 | 23.08.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 23 aug. /MOLDPRES/. Președintele Republicii Moldova, Maia Sandu, a participat ieri la deschiderea Forumului European de la Alpbach, cu genericul „Noua Europă”, împreună cu Cancelarul Federal al Austriei, Karl Nehammer, comunică MOLDPRES cu referire la Serviciul de presă al instituției prezidențiale.

„Am discutat patru aspecte pe care le consider determinante pentru Europa de mâine: combaterea dezinformării; consolidarea securității energetice și accelerarea tranziției la energia verde; lupta comună împotriva corupției și extinderea proiectului de pace al Uniunii Europene pentru țările candidate. Este proiectul care poate asigura pacea și stabilitatea în Europa și poate aduce prosperitate tuturor”, a subliniat Maia Sandu.

Totodată, șefa statului a menționat în mesajul său că doar împreună putem construi o Europă puternică și rezilientă, care să fie alături de toți cetățenii săi și alături de valorile și principiile sale fondatoare.

Foto: Președinție

img22006323

img22006323

img22006323

img22006323

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!