ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

O expoziție aniversară dedicată academicianului Mihai Cimpoi a fost vernisată la Chișinău

18:47 | 07.09.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 7 sep. /MOLDPRES/. Muzeul Național de Literatură „Mihail Kogălniceanu”, în parteneriat cu Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” al Universității de Stat din Moldova și Uniunea Scriitorilor din Moldova a organizat ieri expoziția aniversară cu genericul ”Mihai Cimpoi, Omul-destin. 80 de ani de la naștere”, relatează MOLDPRES.

Prezent la eveniment, ministrul Culturii, Sergiu Prodan a apreciat înalt activitatea literară și științifică a omagiatului, căruia i-a decernat Diploma de onoare a Ministerului Culturii. ”Mă simt onorat să particip, astăzi, la inaugurarea expoziției jubiliare "Mihai Cimpoi, Omul-destin. 80 de ani de la naștere". Un eveniment cu oameni de excepție, organizat de către Muzeul Naţional de Literatură "Mihail Kogălniceanu"”, a subliniat oficialul.

Solicitată de agenție, Maria Șleahtițchi, directorul instituției, a menționat că expoziția prezintă viața și opera lui Mihai Cimpoi în cărți, manuscrise, documente, scrisori, artă plastică, fotografii și obiecte personale. ”Expoziția are doi curatori: Andrei Langa și Natalia Hariton. Ea este concepută cu elemente de noutate. Are două artefacte: un început de spirală, care reprezintă un circuit din manuscrisele criticului, mai bine zis, manuscrisul Istoriei deschise a literaturii din Basarabia, care coboară din vitrină, traversează sala, se urcă până ajung în mașina de scris, iese de acolo un text sub formă de pagină dactilografiată, se mișcă în sus și ajunge înapoi în vitrină sub formă de carte. Al doilea artefact este un tron de carte, alcătuit din lucrările pe care le-a publicat Mihai Cimpoi. Centrul expoziției reprezintă o capodoperă de artă plastică, intitulată ”Cumpăna cu două ciuturi”, realizată de  Iurie Platon”, a precizat Maria Șleahtițchi. Despre viața și activitatea omagiatului au mai vorbit scriitorii Vladimir Beșleagă, Ion Hadârcă, Dumitru Apetri, Andrei Langa ș.a.

Academicianul Mihai Cimpoi, critic și istoric literar, eminescolog, filosof al culturii, profesor universitar, Om Emerit, laureat al Premiului de Stat al Republicii Moldova s-a născut în 1942, în comuna Larga, județul Hotin, în prezent raionul Briceni. În 1965 a absolvit Facultatea de Filologie a Universității de Stat din Moldova. Publică, din anii ’60, recenzii, studii critice în săptămânalul „Cultura” şi revista „Nistru”, impunând în gândirea critică o direcție nouă eseistico-literară. Mihai Cimpoi a semnat peste 70 de volume. A contribuit la instalarea busturilor marilor scriitori români pe Aleea Clasicilor din Chișinău. A fost distins cu titlul Maestru al Literaturii (1992), Premiul de Stat (1994), ”Ordinul Republicii” (1996), cu medalia jubiliară „Mihai Eminescu” (România, 2000), cu Ordinul Naţional „Steaua României”, în grad de Comandor (2014), cu „Ordinul Serviciul Credincios” în grad de Cavaler al României etc. 

Expoziția va fi deschisă până la 23 octombrie.

img22006690

img22006690

img22006690

img22006690

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!