ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

În R. Moldova va fi implementată o nouă versiune a Sistemului automatizat de descriere și codificare a mărfurilor

16:40 | 22.09.2022 Categorie: Economie

Chişinău, 22 sep. /MOLDPRES/. Deputații au votat astăzi în prima lectură un proiect de modificare a Legii privind aprobarea Nomenclaturii combinate a mărfurilor, care prevede implementarea versiunii noi a Sistemului automatizat de descriere și codificare a mărfurilor, comunică MOLDPRES.

Modificările operate în legislație nu se referă la componenta de taxe vamale, ci doar la codurile tarifare.

Printre principalele poziții care vor suferi schimbări sunt unele categorii de pește, uleiuri, unele produse chimice, cele care includ vaccinuri împotriva coronavirusului, unele tipuri de lemn, de fibre de sticlă, mașini și aparate, echipamente electrice și părțile lor, aparate de zbor, obiecte de artă, de colecție sau de antichitate.   

Versiunea nouă a Sistemului automatizat de descriere și codificare a mărfurilor va intra în vigoare în anul 2023.

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!