ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Un monument în memoria victimelor deportărilor staliniste și bustul poetului Andrei Ciurunga vor fi edificate la Cahul

12:03 | 23.09.2022 Categorie: Oficial

Chişinău, 23 sep. /MOLDPRES/. O compoziție arhitectural-monumentală în memoria victimelor deportărilor staliniste va fi instalată în municipiul Cahul. Monumentul va fi edificat la intersecția străzilor Ștefan cel Mare și Sfânt și Ioan Vodă cel Cumplit. O hotărâre în acest sens a fost aprobată astăzi de Executiv, întrunit în ședință la Cahul, a relatat agenției MOLDPRES Direcţia comunicare și protocol a Guvernului.

Urmare a operațiunii „IUG” (Sud), au fost deportate 1.183 de familii, dintre care 243 de familii provin din raionul Cahul. 

De asemenea, Guvernul a decis instalarea bustului poetului Andrei Ciurunga pe Aleea personalităților din Cahul, orașul său de baștină. Andrei Ciurunga, cunoscut și ca Robert Cahuleanu, este un nume de referință în literatura română - poet, memorialist, martir al închisorilor regimului dictatorial comunist român. Proiectul bustului va fi avizat de Ministerul Culturii.

Foto: Guvern 

img22007182

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!