ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Teatrul Academic ”Ivan Franko” din Kiev va juca astăzi la Chișinău

14:10 | 26.09.2022 Categorie: Cultură

Chişinău, 26 sep. /MOLDPRES/. La Teatrul Național ”Mihai Eminescu” va avea loc astăzi, la ora 19.00,  spectacolul “Coriolanus” de William Shakespeare, în regia lui Dmytro Bogomazov, prezentat de Teatrul Academic ”Ivan Franko” din Kiev, Ucraina. Evenimentul face parte din cadrul Reuniunii Teatrelor Naționale Românești, ediția a VII-a, care se desfășoară  la Chișinău în perioada 15-28 septembrie sub genericul ”Artiștii pentru pace, libertate, speranță”, informează MOLDPRES.

Ieri, trupa Teatrului din Kiev a avut în cadrul unei conferințe de presă un dialog cu publicul de la Chișinău. La discuție a participat echipa de creație a spectacolului „Coriolanus”.

Prezența Teatrului Național Dramatic Academic „Ivan Franko” din Kiev, în cadrul Reuniunii Teatrelor Naționale Românești la Chișinău a fost posibilă datorită susținerii Biroului de Cooperare al Elveției în Republica Moldova.

Potrivit directorului TNME, Petru Hadârcă, ediția din acest an a Reuniunii se desfășoară în condiții de mare tensiune și încordare emoțională socială și individuală. Artiștii de la 17 teatre de pe ambele maluri ale Prutului au venit la Chișinău pentru a pleda cauza păcii, pentru a susține încrederea în valorile libertății și pentru a menține speranța că omenia, buna înțelegere, solidaritatea, dragostea sunt mai puternice decât armele. Din primele zile ale războiului, Teatrul Național „Mihai Eminescu” și-a exprimat solidaritatea cu artiștii și oamenii din Ucraina. ”I-am invitat la Reuniune pe colegii noștri de la Teatrul Național Dramatic Academic „Ivan Franko” din Kiev și ne-am bucurat că invitația a fost acceptată”, a subliniat directorul instituției, Petru Hadârcă.

img22007232

img22007232

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!