ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Peste 2400 de cazuri de infectare cu COVID-19 au fost înregistrate în ultima săptămână

13:35 | 27.09.2022 Categorie: Societate

Chişinău, 27 sep. /MOLDPRES/. Ministerul Sănătății a anunțat că, în ultima săptămână, pe teritoriul țării au fost înregistrate 2414 cazuri de infectare cu noul coronavirus, cu 1400 mai puțin decât în săptămâna anterioară, transmite MOLDPRES.

În aceeași perioadă, au fost efectuate 29 160 de teste și s-au înregistrat 23 de decese.

Tot în ultima săptămână, 254 de persoane și-au administrat prima doză de vaccin anti-COVID, iar 984 și-au făcut doza trei. În total, până acum 1 071 464 de persoane au fost vaccinate cu schema completă.

Începând cu luna iulie, cetățenii își pot administra doza Booster 2 de vaccin împotriva COVID-19. Totodată, este posibilă imunizarea copiilor ce au împlinit vârsta de 12 ani.

De asemenea, specialiștii recomandă populației să poarte masca de protecție în spațiile publice aglomerate și în transportul public. Totodată, în instituțiile medicale portul acesteia este obligatoriu.

img22007254

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!