ro ru en

Agenția
Informațională
de Stat

Putin proclamă oficial anexarea a patru provincii ucrainene şi cere Kievului să înceteze imediat ostilităţile

15:55 | 30.09.2022 Categorie: Externe

Moscova, 30 sep. /MOLDPRES/. Rusia a declarat vineri patru provincii ucrainene (Doneţk, Lugansk, Herson şi Zaporojie) ca fiind parte a teritoriului său, a anunţat într-un discurs preşedintele rus Vladimir Putin, care a cerut Ucrainei ''să înceteze imediat ostilităţile'' şi să revină la masa tratativelor, relatează agenţiile internaţionale de presă, citate de AGRERPRES, preluat de MOLDPRES.

„Ne vom apăra teritoriul prin toate mijloacele'', a promis liderul de la Kremlin, acuzând Occidentul că duce în ''război hibrid'' împotriva Rusiei.

''Îndemnăm regimul de la Kiev să înceteze imediat atacurile, toate ostilităţile şi să revină la masa negocierilor'', a cerut Putin în discursul susţinut în faţa membrilor guvernului, ai parlamentului şi altor reprezentanţi ai statului rus.

Lideri proruşi din cele patru provincii ucrainene parţial ocupate de trupele ruse după invazia începută pe 24 februarie urmează să semneze la Moscova tratatele de alipire a acestora la Federaţia Rusă, în urma unor aşa-zise referendumuri desfăşurate în acele provincii.

Trupele ruse controlează aproape integral provinciile Lugansk şi Herson şi circa 60% din Doneţk şi Zaporojie.

Foto: rbc.ru

img22007352

Orice material publicat pe pagina web a I.P. „Agenția Informațională de Stat „Moldpres” este proprietatea intelectuală a Agenției, fiind protejată de legislația privind drepturile de autor și drepturile conexe. Preluarea și/sau folosirea acestora se va face doar cu referință obligatorie la sursă și fără denaturarea textului. Vă mulțumim pentru înțelegere!